Medierea în Penal sau Cum s-a întors legiuitorul de unde a plecat !

Pentru a inţelege “conflictul” privind obligativitatea medierii in cauzele penale, consider  util să observăm parcursul legiferării acestui aspect, dar si posibila influentă a unor factori care au determinat mai mult sau mai puţin modificarile legislative, pe acest aspect, până în prezent.

Astfel, prima formă a Legii nr.192 din 16.05.2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, conform art.2 alin.1 prevedea ca partile pot recurge la mediere in mod voluntar, inclusiv in materie penală.

Incă din prima formă a legii la cap.6 intitulat Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte, sectiunea a 2 a Dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale, conform art.67 alin 2, s-a prevazut că  “nici persoana vătămată şi nici făptuitorul nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii.”

Prin Legea nr.115 din 4.07.2012 pentru completarea Legii nr.192/2006, publicată în Monitorul Oficial nr.462 din 9.07.2012 a fost introdus un nou articol 60¹ prin care părţile şi/sau partea interesată, după caz, erau ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în anumite materii, iar la lit. g) enumera si cazul infractiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu condiţia ca victima să îşi exprime consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul.

Conform art.II din Legea nr.115 aceasta ar fi trebuit sa intre în vigoare la 1 octombrie 2012 cu exceptia dispozitiilor art.60¹ care trebuiau sa intre la 6 luni de la data publicării legii in Monitorul Oficial al Romaniei.

Prin O.U.G. nr. 90 din 12.12.2012, termenul  prevazut la art.II din Legea nr.115/2012 referitor la intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 60^1 din Legea nr. 192/2006, s-a  prorogat până la data de 1 februarie 2013. Prin aceeasi ordonanţă a fost modificată si lit.g de la art.60¹ alin.1.

Prin O.U.G.. nr.4 din 30.01.2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, art.VIII,  s-a amânat din nou intrarea in vigoare a dispoziţiilor art .60¹ din Legea nr.192/2006, in cazul dispozitiilor de la lit. a) – f) până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, iar in cazul dispozitiilor lit.g până la intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Motivatia legiuitorului, mai precis a Guvernului Romaniei, conform preambulului Ordonanţei de urgentă, pe aspectul pe care îl analizăm, a fost in sensul ca este imperios necesară corelarea datei de intrare în vigoare a dispoziţiilor art. 60^1 alin. (1) lit. g) cu data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.

În sfarsit, prin Legea nr.255 din 19.07.2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, care v-a intra in vigoare la 1 februarie 2014,  s-a produs o schimbare de viziune  juridică în sensul ca prin art.84 a fost modificată din nou Legea nr. 192/2006 prin abrogarea art.60¹ alin.1 lit.g) privind obligativitatea şedinţei de informare asupra medierii în penal, modificându-se explicit si art.2 alin.1 din aceasi lege a medierii, care enumera printre materiile aplicabile inclusiv materia penală.

S-a produs astfel, după cum spuneam, o schimbare de viziune privind obligativitatea participării părţilor din materia penală la parcurgerea şedintelor de informare.

Ne-am putea pune intrebarea de ce după un an de amânare a intrării în vigoare a obligaţiei de participare la şedinta de informare privind avantajele medierii s-a optat pentru eliminarea acestei dispozitii.

Trebuie să ne amintim însă că la inceputul anului 2013, în preajma intrării în vigoare a prevederilor art 60¹ la data de 1 februarie 2013, au avut loc ample mişcări ale unor organizaţii care au mers până la demonstraţii de stradă si care au protestat faţă de introducerea obligativităţii parcurgerii şedintei de informare asupra avantajelor medierii în materie penală, având ca principal punct contestarea medierii în cazul infracțiunii de viol.

Personal, opinez că ultima intervenţie legislativă face ca discuţiile neelegante şi pline de patimă la adresa medierii, mai mult sau mai puţin avizate, precum şi acuzele nefondate la adresa mediatorilor să înceteze definitiv prin eliminarea obligaţiei legale de participare la şedinţa de informare despre mediere.

Rămâne de vazut însă, faţă de noul context legal dacă medierea va funcţiona sau nu în mod voluntar în materie penală.

Punctul meu de vedere a fost preluat și de Avocatnet.ro.

Mediator Cristian ȘERBAN

Observații si propuneri privind proiectul Legii malpraxisului

       Urmare a participării la Conferința privind medierea în malpraxisul medical din 11-13 octombrie a.c., precum și în urma analizării textului noului proiect de lege a malpraxisului elaborat de Ministerul Sănătății și aflat în dezbatere publică, ce se află pe site-ul acestuia la adresa http://www.ms.gov.ro, am formulat un set de observații și propuneri, pe care le-am trimis la adresa de e-mail propuneri@ms.ro , cu următorul conținut:
         “Subsemnatul Șerban Cristian, licențiat în drept, în calitate de mediator autorizat, vă supun atenției observațiile și propunerile mele cu privire la prevederile art. 668 alin. 2, art. 673 alin. 1, art. 683 alin. 1 și alin. 3 și art. 682 din proiectul de  Lege privind Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice, după cum urmează:

         Conform art. 668 (2) Cap. VI Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională, Procedura de soluționare amiabilă prevăzută de art. 673 –683 este obligatorie și prealabilă acțiunii judiciare, care rămâne fără obiect în cazul înțelegerii părților.

         Aceeași teză de obligativitate a procedurii de soluționare amiabilă este prevăzută și în art. 683 (1) conform căruia Procedura de soluționare amiabilă obligatorie prevăzută de art. 673 – 683 nu va dura mai mult de 6 luni de la data înregistrării ori completării cererii mentionate la art. 673.

         Cu toate acestea art. 673 (1) ce deschide Cap. VII Procedura de soluționare amiabilă a incidentelor de malpraxis, prevede că Persoana care consideră ca a fost prejudiciată de un act de malpraxis se poate adresa cu o cerere de acoperire a prejudiciului către furnizorul de servicii medicale unde a fost efectuat serviciul medical.

         Această reglementare, prin sintagma se poate adresa apare ca o OPȚIUNE și nu ca o obligație. Pentru corelarea cu art.668 alin. 2 și art. 683 alin.1, se impune schimbarea textului în sensul că Persoana care consideră ca a fost prejudiciată de un act de malpraxis trebuie/este obligată să se adreseze cu o cerere de acoperire a prejudiciului către furnizorul de servicii medicale unde a fost efectuat serviciul medical.

         Proiectul de lege nu reglementează CE SE INTÂMLĂ DACĂ PARTEA INTERESATĂ NU APELEAZĂ LA PROCEDURA AMIABILĂ și înțelege să se adreseze direct instanței de judecată.

         Din enumerarea făcută la art. 682 conform căruia Dacă cererea de acoperire a prejudiciului nu este solutionata în termenul prevăzut de art. 683 (1), sau este respinsă de către societatea de asigurări si/sau de catre asigurat, sau dacă părțile nu se înțeleg cu privire la cuantumul despăgubirilor, persoana prejudiciată se poate adresa instanţelor de judecată în vederea constării existenţei unei fapte de malpraxis medical, a unui prejudiciu, în sensul prezentei legi, stabilirea întinderii lui şi obligarea societăţii de asigurări la acoperirea prejudiciului, ar rezulta că o asemenea posibilitate nu există. Pentru cazurile în care, în fapt, partea interesată va sesiza direct instanța de judecată, apreciez că se impune reglementată expres SANCȚIUNEA care nu poate fi decât RESPINGEREA ACȚIUNII CA PREMATURĂ, sau cel mult ca INADMISIBILĂ.

         În ce privește art. 683 (3) conform căruia Încălcarea confidentialității de către persoana care a facut sesizarea sau de către un reprezentant al acesteia duce la pierderea dreptului de a beneficia de procedura de soluționare amiabilă, pacientul putând fi obligat să returneze suma primită în baza tranzacției, consider că aceste 2 sancțiuni nu pot fi funcționale și tind să încalce anumite drepturi generale, astfel:

         Pe de o parte, procedura de  solutionare amiabilă este reglementată la art.668 alin. 2 și art. 683 alin.1 ca o OBLIGATIE PREALABILA si NU ca un DREPT pe care o persoană  să il poate pierde.

         De asemenea, opinez că partea interesată nu poate pierde accesul la această procedură în condițiile în care Cap. VII Procedura de soluționare amiabilă a incidentelor de malpraxis  este reglementat cu OBLIGAȚII  și pentru Furnizorul de servicii medicale . A se vedea art. 674 și art. 675.

         Totodată, această situație nici nu este prevăzută printre cazurile enumerate de art. 682 în care persoana prejudiciată se poate adresa instanţelor de judecată.

         Pe de altă parte, suma primită în baza tranzactiei nu poate fi returnată ca urmare a încălcării confidențialității. Opinez că pentru nerespectarea confidențialității nu poate opera o asemenea sancțiune, întrucât suma este primită în baza constatărilor făcute de expertul medical, pentru producerea unei fapte culpabile și pentru care nu poate interveni exonerarea de răspundere pentru comunicarea publică a informațiilor din cadrul procedurii de soluționare amiabilă a cazurilor de malpraxis. Mai mult, această sancțiune nu poate opera după ce, conform art. 677 (4) partea vătămată a suportat și onorariile experților medicali din Lista națională.

       Consider că nerespectarea confidențialității poate atrage NUMAI obligația de plată a unor daune ca urmare a suferirii unor prejudicii efective de către părțile implicate.
                  Cu deosebită considerație,  
         16 octombrie 2013        ”

                                      Mediator Șerban Cristian

Câteva aprecieri despre Conferinţa de mediere în malpraxisul medical de la Spitalul Sanador din 11-13 octombrie sau cum se poate organiza o conferinţă mai altfel

Participând la Conferinţa MEDIEREA ÎN MALPRAXISUL MEDICAL: O REZOLVARE „SĂNĂTOASĂ” PENTRU PACIENȚI, CADRE MEDICALE ȘI COMPANIILE DE ASIGURĂRI, pe parcursul a trei zile, de  vineri 11 octombrie, până duminică 13, mărturisesc că viziunea mea asupra medierii în cazurile de malpraxis medical s-a îmbogăţit semnificativ.

          Această stare de lucruri s-a petrecut firesc, ca urmare a parcurgerii în fiecare zi din cele 3 a unor   informaţii, descrierea unor cazuri  din practica medicală, dar şi a unor medieri pe malpraxis.

          Astfel, în prima zi, care a fost şi cea mai agitată, lucrările s-au concentrat pe noile prevederi ale proiectului de modificare a Legii sănătăţii, aşa zisa Lege a malpraxisului.

          Punctele de vedere au fost diverse şi s-au concentrat pe necesitatea funcţionării unei noi proceduri de constatare a posibilelor cazuri de malpraxis, pe linia pacient – medic - unitate medicală - societate de asigurări.

          Au luat cuvântul, printre alţii, un reprezentant al gazdei – medic în Spitalul Sanador, dl. judecător Cristi Danileţ - un cunoscut susţinător al medierii,  dr. Sorin Paveliu - reprezentantul unui ONG, dl. Vasile Barbu preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, reprezentanţi ai unor  importante firme de asigurare, avocaţi, mediatori.

          Discuţiile au fost constructive, extrăgându-se ideea de bază că se impune îmbunătăţirea cadrului în care să funcţioneze constatarea eventualelor cazuri de malpraxis, inclusiv procedura  acordării  despăgubirilor.

          Din  cuvântările vorbitorilor am reţinut câteva frânturi care mi s-au părut importate, astfel:

-         Medicul  nu are obligaţie de rezultat, ci de diligenţă. Producerea  unui eveniment nu înseamnă neapărat culpa medicului. Malpraxisul înseamnă o culpă minimă.

-         „Se vede intervenţia fină a asigurătorilor”, a susţinut un mediator din audienţă, cu referire la noile prevederi propuse prin proiectul de lege.

-         Medicul nu e Dumnezeu!

-         Legea malpraxisului nu va rezolva problemele sistemului medical din România. Mediatorii trebuie să se facă cunoscuţi, trebuie să se facă vizibili.

-         Medicul şi pacientul au acelaşi interes.

-         Toate plăţile care se obţin pe amiabil sunt mai mici decât cele din instanţă.

-         Statul trebuie să apere pacientul. Există cauze în instanţă în care nu există experţi judiciari.

-         Medierea se poate face numai după deschiderea dosarului de daună.

A doua zi de conferinţă a fost mai puţin tumultoasă şi cu mai puţine discuţii în contradictoriu, cei prezenţi având posibilitatea să cunoască aspecte din organizarea şi funcţionarea unui spital privat pe de o parte, însă şi aspecte ale drepturile pacienţilor în cadrul spitalelor publice.

Un alt punct important din cursul celei de-a doua zile l-au reprezentat  luările de cuvânt a unor psihoterapeuţi care au împărtăşit aspecte specifice profesionale cu aplicaţie posibilă în cadrul şedinţelor de mediere.

Nu au lipsit, din nou, punctele de vedere ale asigurătorilor, care au desluşit exact care sunt situaţiile în care societăţile de asigurări plătesc despăgubirile.

A treia zi şi ultima, a fost un pic mai tristă nu numai datorită faptului că urmau să se finalizeze dezbaterile conferinţei, dar şi datorită faptului că reprezenta ONG-ului pentru protecţia pacienţilor a  prezentat câteva cazuri reale de malpraxis care au schimbat în tragic destinele unor oameni.

Nu în ultimul rând, o colegă mediator cu un portofoliu  important de medieri în malpraxis,  ne-a împărtăşit din experienţa  acesteia, dat fiind mai ales că mulţi dintre cei prezenţi nu au mediat asemenea conflicte, acestea având un grad de complexitate şi specificitate ridicat.

În opinia mea genul acesta de dezbateri, pe bază de discuţii libere, cu exemplificarea unor cazuri concrete, alături de oameni care doresc să împărtăşească din experienţele lor şi  celorlalţi, reprezintă cu adevărat sesiuni de lucru de formare continuă între mediatori cu mai multă sau mai puţină experienţă.

                                    Mediator Cristian Şerban