Certificatul de informare, un subiect “fierbinte” pentru mediatori dar şi pentru Consiliul de Mediere

Masa rotundă cu tema ”Medierea in 2013” organizată la Universitatea Cantemir urma să fie pentru mine un eveniment unde speram să găsesc puncte de vedere similare asupra unor aspecte „fierbinţi” faţă de forma şi regimul documentelor care trebuie emise de la 01.02.2013 în materia informării obligatorii despre avantajele medierii.

            Speranţa mea a fost alimentată în special de participarea la întrunire a doi membrii din Consiliul de Mediere, doamna Anca Ciucă şi doamna Ioana Marin.           Discursul domniilor lor a fost foarte interesant, însă cel puţin pe mine, în loc să mă „pozitiveze”, a avut rolul de a mă pune și mai mult pe gânduri.

            Aspectele precum cele exprimate de doamna Anca Ciucă privind medierea în Franţa, Olanda şi în special în Italia, unde medierea a suferit un insucces şi a fost suspendată din cauza insuficienţei mediatorilor, au reuşit să îmi inducă o temere faţă de ce se va întâmpla în România începând cu 1 februarie  în domeniul medierii, cu referire imediată la procedura informării obligatorii în destul de multe materii.

            Temerea de care vorbeam mi s-a transferat pur si simplu pentru că îmi doresc ca medierea in România să funcţioneze, mai mult decât atât eu considerând că trebuie întâi să se consolideze profesia şi odată cu ea şi noi mediatorii, nu invers. Ştiu că unii colegi nu sunt de acord cu mine, însă eu voi continua să fiu un idealist.

            Zilele trecute am redactat un articol apărut şi pe Clubmediatori.ro cu titlul Este necesară sau nu reglementarea unitară a formei documentelor ce se vor redacta după informarea privind avantajele medierii?, în care am încercat să fac o analiză asupra certificatului de informare şi procesului verbal ce urmează să fie emise conform art. 2 alin 1¹ din Legea 192/2006 aşa cum a fost modificată prin OUG 90/2012, articol care a fost postat şi pe Facebook pe grupul Cafeneaua Mediatorilor şi care a adunat în jurul problematicii puse un număr de peste 200 comentarii, pe lângă alte discutii create de alţi colegi mediatori în jurul certificatului de informare.

            La Masa rotundă de la Universitatea Dimitrie Cantemir, unde s-au discutat si aspectele ce au facut obiectul articolului meu de zilele trecute, părerile au fost împărţite,  însă chiar atât de diferite şi de opuse, chiar şi între jurişti, fie ei consilieri juridici sau avocaţi, pe tema Certificatului de informare, nu mă aşteptam sa fie.

            Cu toţi spunem cât de mult îndrăgim/iubim conceptul medierii, motiv pentru care, dacă este aşa, trebuie să ne intereseze nu numai succesul propriu, dar şi succesul medierii în ansamblul ei.

            Dacă medierea, a avut vreodată un moment important, atunci în opinia mea momentul 2013 cu începutul ei de la 01.02.2013, este momentul medierii.

            În concret, la întrunirea în discuţie s-a scos în evidenţă în mod clar că pe forma juridică a documentului intitulat Certificat de informare există părerii divergente numeroase.

            S-a vorbit acolo despre situaţia dacă Certificatul de informare poate fi emis şi unei singure părţi sau trebuie emis numai atunci când la informare se prezintă ambele părţi.

            De asemenea, s-a dicutat despre situaţia în care Certificatul de informare se poate semna alături de mediator şi de partea prezentă singură la informare.

            Se impune sau nu să se emită şi proces verbal alături de Certificatul de informare, a fost, de asemenea, o temă importanta de discuție.

            Ascultând părerile pro si contra pe aceste aspecte, inclusiv de la un important membru din Consiliul de Mediere prezent, juristul din mine nu a putut să tacă şi a simţit nevoia să-şi exprime punctul de vedere şi chiar să tragă o concluzie a acelei întrunirii de la care am aşteptat anumite clarificări şi trasarea unor linii directoare cu iz oficial din partea membrilor Consiliului de Mediere prezenţi.

            Din păcate nu am plecat de la Masa rotundă cu sentimentul că s-au clarificat ori că se vor clarifica aspectele privind forma unitară a Certificatului de informare sau că se vor lămuri si interpreta corect situaţiile în care se vor emite Certificatul de informare, respectiv numai ambelor părţi sau şi unei singure părţi, alături de procesul verbal.

            Cineva spunea în glumă că aceste aspecte pot fi lămurite la cursuri speciale de formare însă eu cred si militez pentru o rezolvare/reglementare unitară, pentru o aplicare unitară pentru întregul teritoriul României cel puţin al formei Certificatului de informare, inclusiv dacă acesta trebuie sau nu semnat de parte/părţi  alături de mediator, respectiv dacă acesta trebuie emis numai ambelor părţi sau oricărei părţi care se prezintă singură.

            Apreciez că aspectele puse în discuţie la Masa rotundă pe care le reiau şi eu aici şi care de ceva timp umplu paginile grupurilor de mediatori on-line, care discută ca o comunitate profesională cu anumite nelămuriri în aplicarea Certificatul de informare introdus de OUG 90/2012, sunt aspecte care funcţie de rezolvarea/reglementarea unitară la nivel de ţară, vor face ca succesul medierii, inclusiv în etapa de informare obligatorie să fie cotat pe o scală de la 1 la 10.

             Pe lângă subiecţii si utilizatorii primordiali a informării asupra avantajelor medierii, care sunt justiţiabili, judecătorii pot cenzura in timp, văzând o eventuală practică neunitară a mediatorilor, prin observarea într-o şedinţă de judecată cu 50 de dosare, 50 de modele de certificate de informare unele semnate şi de părţi si altele nu, unele emise ambelor părţi, iar altele emise unei singure părţi.

            Ştiu ca unii vor spune că nu e relevant ce se va întâmpla nici ca reacţii ale justiţiabililor şi nici ca o reacţie de cenzură a judecătorilor. Cred insă că aceste neconcordanţe pot „amenda” mediatorii si poate chiar instituţia medierii.

          Am spus la evenimentul de ieri şi spun şi acum că „reglementarea” unitară asupra formei documentelor ce se emit in procesul de informare este imperios necesară, motivată in special de faptul că membrii acestei profesii sunt de specializării diferite, de la jurişti la ingineri, până la absolvenţi de teologie, etc.

            Răspund pe această cale unei colege care m-a întrebat de ce n-am solicitat membrilor Consiliului de Mediere prezenţi să emită Norme Metodologice, spunând că forul nostru superior nu poate emite întrucât nu a fost îndrituit in mod expres prin lege. Tocmai de aceea Consiliului îi revine totuşi, misiunea dificilă şi uneori delicată, faţă de multitudinea opiniilor exprimate, de a ghida mediatorii din toată ţara în ceea ce priveşte implementarea cu succes a documentelor ce se vor emite de la 1 februarie în procesul de informare.

            Îmi exprim  pe această cale dezacordul privitor la ideea, dacă am înţeles bine, la care lucrează Consiliul de Mediere, în ce priveşte implementarea unui program în care să se elibereze online la momentul informării din site-ul Consiliului, o formă tipizată a certificatului de informare, un asemenea demers nefăcând decât să încurce activitatea mediatorilor.

            Aş încheia prin a vă „dovedi” că este necesară o ghidare/reglementare din partea Consiliului de Mediere pentru a se crea o practică unitară cel puţin pe aspectul certificatului de informare, prin prezentarea propriei mele opinii, cu care e posibil să nu fiţi de acord, astfel:

            Certificatul de informare privind avantajele medierii, îl voi elibera conform tezei 1 din art 2 alin 1¹ aşa cum a fost introdus prin OUG 90/2012, numai ambelor părţi (reclamant si pârât) care se vor prezenta împreună la informare, iar certificatul de informare se va semna exclusiv de către mediator ca act juridic unilateral,  prin care o autoritate, în speţă mediatorul, certifică un fapt.

            În situaţia in care, conform tezei 2 din art 2 alin 1¹, una din părţi refuză, nu răspunde ori nu se prezintă, apreciez că este suficientă eliberarea procesului verbal, ca act juridic bilateral, care se va semna alături de mediator şi de partea prezentă, fără a mai fi nevoie să se emită un certificat de informare cu scopul de ”dovadă” de prezentare la şedinţa de informare, întrucât scopul obligării participării la şedinţa de informare este exclusiv pentru ca cele două sau mai multe părţi să ajungă să intre efectiv în procedura medierii  si sa degreveze efectiv instanţele de judecată.

          Ori, prin lipsa din orice cauză a celeilalte părţi la informare, scopul avut în vedere de legiuitorul român nu se mai realizează, neputând accepta că informarea unei singure părţi, fie reclamant fie pârât, fără a se asigura bilateralitatea informării ca premisă a posibilităţii acceptării medierii, este un scop urmărit de lege.

            În urma acestui articol aştept şi alte opinii la care să fie ataşate argumentele aferente la care sa pot achiesa sau nu, inclusiv se le aplic in activitatea practică.

            Aş încheia aşa cum am făcut-o  şi in articolul precedent şi spun din nou că si prezentul articol reprezintă o teză care poate să constituie o premisă pentru implementarea in practică a informării obligatorii, iar dacă aţi lecturat până aici, vă mulţumesc pentru răbdare şi interes.

                                                                                              Cristian Șerban, Mediator