In data de 24 aprilie a.c. a avut loc in cadrul Universitatii Politehnice Conferinta “Studentul, Medierea si Dezvoltarea Personala” organizata de U.N.S.R. si www.UltraPsihologie.ro.
Partenerul acestui eveniment a fost si Asociatia pentru Dialog, Mediere, Educatie si Cultura Sociala.
Conferinta s-a bucurat de participarea larga a unor specialisti cum ar fi psihologi, mediatori, traineri, formatori.
Subiectele discutate, printre altele, au fost :
- Medierea oportunitatea pentru tineri in procesul dezvoltarii personale
- Eficienta Emotionala in Facultate
- Comunicare nonverbala
- Educația – nu informații, ci stari de spirit
- Medierea şi poli-tehnica solutionării conflictelor in viata de zi cu zi
- Cum comunicam cu cei din jurul nostru/Public speaking
Din partea Asociatiei pentru Dialog, Mediere, Educatie si Cultura Sociala, in deschiderea Conferintei, subsemnatul, in calitate de vicepresedintele al asociatiei, am sustinut tema Constientizarea raspunsului la conflict.
Din tema sustinuta de mine reiterez mai jos cateva idei, punadu-va la dispozitie si inregistrarea video a discursului.
Astfel, am subliniat faptul ca toti trebuie sa fim de acord cu faptul ca fiecare individ are un raspuns diferit la stimulii conflictuali, aceasta fiind o premisa simpla, dar totodata si complicata. Unii dintre noi au puterea si capacitatea sa isi controleze raspunsul la conflict, mult mai bine si mult mai sigur decat altii.
In acest context, am intrebat studentii prezenti in sala daca stiu ce este medierea si cati cunosc despre conceptul de mediere, fara ca vreunul sa raspunda pozitiv la aceasta intrebare.
Am dat exemplu studentilor prezenti despre o actiune a Asociatiei pentru Dialog, Mediere, Educatie si Cultura Sociala in saptamana Scoala Altfel de la inceputul lunii aprilie cu elevi de clasa a VI a si despre o anumita povestioara care i-a determinat pe acestia sa isi exprime liber raspunsurile la un stimul conflictual, fiecare avand un raspuns diferit la acest stimul.
Un aspect important pe care l-am subliniat a fost acela ca in ce ii priveste pe copii acestia au un raspuns real si concret la conflict, neincercand sa isi construiasca si sa isi slefuiasca raspunsurile.
Am militat, in continuare, pentru constientizarea raspunsului la conflict in sensul sa constientizam cu totii ca avem puterea sa raspundem intr-un anume fel, evident, sa nu raspundem la conflict cu conflict.
Nu in ultimul rand, am subliniat teza ca oamenii isi pot media conflictele, pe calea recurgerii la un mediator autorizat, dar si prin “procese de mediere” efectuate intre colegi, prieteni, familie, prin analizarea situatiilor conflictuale si inlesnirea stingerii lor.
Pe parcursul evenimentului am mai intervenit cu ideea ca notiunea de conflict este formata pe langa conflictele exterioare si din conflicte interioare, iar pentru rezolvarea conflictelor exterioare este necesar sa recurgem la medierea cu propria persoana, si numai dupa rezolvarea acestor conflicte interioare ne putem rezolva cu success conflictele exterioare cu ceilalti.
Tema sustinuta o puteti urmari mai jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu