Ca spectator la scena politică, nu pot să mă abţin să nu afirm că marile proiecte politice ale Romaniei nu se duc la bun sfârşit.
Din prisma mediatorului, la finele lunii februarie 2014, constat că medierea dintre cei doi poli de putere din USL, PSD şi PNL, a eşuat.
Nu comentez din viziune politică, comentez însă din perspectiva unui mediator, a unui observator, a unui cetăţean, a unui român.
Este evident că orice om animat de dorinţa înţelegerilor, acordurilor, armoniei şi care înţelege să adopte o atitudine şi un limbaj non-violent nu se poate bucura de o despărţire, fie ea şi politică.
Din punctul meu de vedere, eşecul structurii politice numite USL nu este eşecul înţelegerii între două partide mari din Romania, ci reprezintă eşecul alegătorilor care au votat această structură cu o majoritate importantă.
Ca orice mariaj şi structura politică numită USL a aparut la început pe scena politică plină de promisiune, cu planuri mari de viitor, în interesul scopului pentru care a fost realizată şi implicit în interesul românilor.
Nu comentez, spun încă o dată, substanţa acestei structuri politice, aşa cum nu comentez nici realizările sau nerealizările, eficienţa sau ineficienţa, întrucât un mediator nu judecă “conflictul” dintre părţi, însă ca român nu pot să nu observ că majoritatea, dacă nu toate inţelegerile, acordurile, structurile politice create din cel puţin două entităti, mai devreme sau mai târziu, în cazul nostru mai devreme, se rup, nu se respectă, nu îşi produc efectele pentru care au fost create, semnate, validate de reprezentanţii şi liderii lor.
Nu vreau să cred că românii, fie ei oameni politici angajaţi în acorduri poltice sau simpli cetăţeni angajaţi în acorduri de tip mariaj, acorduri comerciale, profesionale, etc., nu pot şi nu ştiu să respecte înţelegerile lor.
Ştiu însă, că într-o Românie evoluată acordurile şi înţelegerile de orice tip, fie politice, fie private între orice persoane fizice sau juridice trebuie să fie respectate, măcar pentru termenul pentru care au fost încheiate, pentru că respectarea acestor acorduri presupune ca partea semnatară să se respecte pe ea însuşi şi implicit pe cei care au investit-o şi care au crezut in ea la un anumit moment politic.
Cristian Şerban
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu