CRĂCIUNUL ȘI IERTAREA

Dintre toate sărbătorile de peste an, sărbătoarea Crăciunului nu este numai cea mai frumoasă, dar este și specială în sufletele oamenilor. Mai mult ca altădată oamenii își transmit mesaje, gânduri și urări. În mesajele de Crăciun predomină gândurile de fericire, de speranță și de mai bine. Printre gândurile transmise, unii oameni asimilează Crăciunul cu iertarea.

În ce mă privește, apreciez ca expresia iertării nu e întâmplătoare. Iertarea, reconcilierea, ideea de bine, sunt noțiuni intrinseci ideii de mesaj de Crăciun. Fără iertare, mesajul de Crăciun, oricare ar fi el, ar fi un text gol de conținut, transmis doar pentru a conta la număr. În plus, mesajul de Crăciun trebuie să vină din noi înșine, din inima noastră pentru a ajunge cu adevărat la inima destinatarului.

Crăciun fericit ! Sarbatori frumoase !

CUNOAŞTEREA LEGII MEDIERII NU ÎNSEAMNĂ CUNOAŞTEREA AVANTAJELOR MEDIERII

              În Monitorul Oficial nr.464/25.06.2014 a fost publicată Decizia Curţii Constiuţionale nr.266/7.05.2014 prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (1²) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

           Considerentele fundamentale reţinute de Curte in susţinerea soluţiei sale sunt urmatoarele :

           “21. … Curtea constată că, deşi atât legislaţia naţională, respectiv Legea nr. 192/2006 şi Codul de procedură civilă [art. 227 alin. (2) teza finală], cât şi Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului consacră medierea ca fiind o procedură facultativă, alternativă şi informală, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 prevede că părţile sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, sub sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, instituită de alin. (1²) din acelaşi articol. Aşa fiind, deşi medierea este facultativă, totuşi şedinţa de informare privind avantajele medierii este obligatorie.”

         “22. Curtea apreciază, totodată, că reglementarea legală criticată, respectiv art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, prin care părţile sunt obligate la parcurgerea procedurii de informare asupra medierii, răstoarnă prezumţia irefragabilă "nemo censetur ignorare legem". Dacă legea, în speţă Legea nr. 192/2006, cu toate modificările ei, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit acestui adagiu, cetăţeanul beneficiază de prezumţia de cunoaştere a legii. Ca atare, nu este justificată o procedură specială de informare asupra conţinutului unei atare legi. În mod indubitabil această obligaţie instituită sub orice sancţiune, nu doar sub aceea a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, care prevăd că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea accesului liber la justiţie. Obligativitatea participării la informarea despre avantajele medierii reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiţie, deoarece se constituie într-un filtru pentru exercitarea acestui drept constituţional, iar prin sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, acest drept este nu doar îngrădit, ci chiar interzis.”

         “23. Întrucât pot exista situaţii în care persoanele fizice sau juridice doresc ca soluţionarea conflictului să se facă exclusiv de către instanţa de judecată, Curtea constată că prin reglementarea legală criticată nu le este permis acestora să aprecieze singuri dacă au sau nu nevoie de această informare. Accesul liber la justiţie reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime. Orice limitare a acestui drept, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depăşesc posibilele avantaje. Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se arată că "simpla sa consacrare legală, chiar şi la nivelul suprem, prin Constituţie, nu este de natură a asigura şi o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. Accesul la justiţie trebuie să fie asigurat, în consecinţă, în mod efectiv şi eficace" (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011).”

          “24. Ca atare, Curtea consideră că procedura prealabilă obligatorie a informării asupra avantajelor medierii apare ca fiind o piedică în calea realizării şi obţinerii de către cetăţean a drepturilor sale în justiţie. Mai mult, o procedură constând în informarea asupra existenţei unei legi apare, neîndoielnic, ca o încălcare a dreptului de acces la justiţie, ce pune asupra justiţiabilului o sarcină inoportună, cu atât mai mult cu cât procedura se rezumă la o simplă obligaţie de informare, şi nu la încercarea efectivă de soluţionare a conflictului prin mediere, astfel încât participarea părţilor la şedinţa de informare în faţa mediatorului este una cu caracter formal.”

          Apreciez  ca in mod forţat consideră Curtea că participarea părţilor la şedinţa de informare in faţa mediatorului este una cu caracter formal .

          Cine are de-a face efectiv cu domeniul medierii şi a exercitat măcar o şedinţă de informare asupra avantajelor medierii ştie ca informarea nu a fost gândită şi în fapt, nici nu poate fi exercitată ca o simplă ”enunţare” a unor avantaje generice pentru justiţiabil,  ci ca o analiză si o configurare specifică a avantajelor medierii funcţie de natura si cauzele proprii ale conflictului, inclusiv funcţie de datele specifice interne si exterioare ale persoanelor implicate in conflict pasibile de a fi interesate mai mult sau mai putin de accesarea propriu zisa a procedurii medierii .

         Imi permit să formulez acest punct de vedere, atât din perspectiva de mediator,  cât mai ales din perspectiva de practician al  dreptului care a vizualizat în timp că în spatele unor prevederi legale cu rezonanţă  neutră  si  impersonală,  stau  oameni care le aplica cu bună credintă, în cele mai multe cazuri,  în scopul de a-şi realiza obiectivul urmărit.

           Din această perspectivă, nu pot fi de acord, în acceptiunea mea, cu consideraţiile Curtii Constituţionale conform cărora “participarea părţilor la şedinţa de informare în faţa mediatorului este una cu caracter formal”, întrucât chiar apariţia si statuarea “şedintei de informare asupra avantajelor medierii” pe paleta justiţiei a fost reglementată si a înlocuit efectiv vechea procedură a CONCILIERII DIRECTE reglementată de fostul Cod de Procedură Civilă, procedură amiabilă care s-a dovedit indubitabil  a avea in practică un profund caracter formal.

           Repet, cine a făcut măcar o şedintă de informare ştie că măcar una din cele două părţi prezente, dacă nu amândouă, a inţeles, şi-a prefigurat  avantajele proprii şi a dorit sa încerce soluţionarea prin mediere, ca metodă alternativă de soluţionare a conflictelor .

             În această viziune, accepţiunea Curţii Constituţionale în sensul că prin publicarea Legii medierii în Monitorul Oficial, raportată la prezumţia de cunoaştere a legii de către cetăţean, nu este justificată o procedură specială de informare asupra conţinutului unei atare legi, o apreciez la rândul meu ca fiind pur FORMALĂ.

            Astfel, deşi Legea medierii este în vigoare din 2006, aceasta nu a fost cunoscută şi aplicată decât sporadic, instituţia medierii fiind exercitată în instanţele judecătoreşti la o scară extrem de scăzută la nivelul cetăţenilor, aceiaşi cetăţeni de care vorbeşte Curtea Constituţională, pentru care funcţionează prezumţia de cunoaştere a legii.

           Apariţia şedinţei de informare despre avantajele medierii la începutul anului 2013, a fost liantul care a determinat propagarea reală şi efectivă a mecanismului medierii, cetăţeanul justiţiabil cunoscând astfel în mod direct în ceea ce îl priveşte posibilitatea accederii la această procedură.

         Singura obligaţie intrinsecă a justiţiabilului roman, conform prevederilor legale declarate neconstituţionale a fost aceea de a lua o decizie dacă apelează sau nu la procedura medierii, după parcurgerea informării şi conştientizarea avantajelor medierii. Ori, acesta a fost scopul şi obiectivul final al legiuitorului, faţă de care mediatorii şi practicienii dreptului în legătură directă cu medierea ştiu că în practică în parte a fost atins!

            Mediator/Jurist Cristian Şerban

MEDIEREA DIVORŢULUI – UN AVANTAJ EMOŢIONAL PENTRU SOŢI

Conform Legii medierii pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privitoare la continuarea căsătoriei,  partajul de bunuri commune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

Divorţul la mediator presupune posibilitatea stabilirii de către soţi a tuturor aspectelor privind încetarea căsătoriei.

În situaţia în care relaţiile de familie sunt grav şi iremediabil vătămate, soţii hotărăsc să divorţeze amiabil şi  să stabilească prin acordul de mediere toate aspectele accesorii divorţului. Astfel, urmare a medierii părţile pot decide:

 - desfacerea de comun acord a căsătoriei;

- stabilirea numelui soţiei după desfacerea căsătoriei, respectiv dacă sotia va păstra numele din căsatorie sau va reveni la numele anterior;

Având în vedere interesul superior al copilului, când părinţii doresc să asigure copiilor minori liniştea sufletească şi emoţională de care au nevoie, luând în  considerare şi condiţiile pe care ambii parinti le pot oferi pentru creştere şi educare, mediul în care vor creşte şi se vor dezvolta, relaţiile personale pe care le au  cu copiii, precum şi vârsta acestora, aceştia pot hotărî şi cu privire la următoarele aspecte:

- custodia copiilor – autoritatea părintească se va exercita de către ambii părinţi, in comun pentru copiii minori;

- domiciliul stabil al copiilor la unul din părinţi, inclusiv exercitarea drepturilor părinteşti de către celălalt părinte, programul de vizită şi luarea copiilor în domiciliul celuilalt părinte;

- contribuţia la întreţinerea copiilor a ambilor părinţi prin stabilirea întreţinerii în natură sau prin plata unei pensii de întreţinere în bani;

- alte înţelegeri privind creşterea şi educaţia copiilor.

În vederea stingerii tuturor drepturilor si obligaţiilor patrimoniale dintre soţi, aceştia pot stabili prin acordul de mediere şi partajarea bunuri imobile, mobile sau financiare.

Soţii se pot prezenta la mediator împreună sau doar unul din ei, situaţie în care mediatorul, în baza contractului de pregătire a medierii va invita partea cealaltă în vederea acceptării procedurii de mediere.

Pentru contractarea parcurgerii procedurii medierii de către părţile interesate, în urma semnării contractului de pregătire a medierii, cei doi soţi trebuie să pună la pună la dispoziţia mediatorului spre observare şi în vederea redactării actelor specifice procedurii medierii, certificatul de căsătorie, certicatul de naştere al copiilor minori, după caz, şi eventualele documente privind proprietatea bunurilor, care se restituie părţilor.

Participarea ambilor soţi este obligatorie în faţa mediatorului, cu excepţia cazului când aceştia îşi mandatează o altă persoană cu mandat special autentificat la notar, pentru toate aspectele divorţului.

Costurile pentru parcurgerea procedurii de mediere se stabilesc de către mediator prin negociere cu părţile implicate, în baza dificultăţii conflictului, a timpului ce urmează să fie alocat, a numărului de şedinţe de mediere, etc. În general, costurile procedurii de mediere care pleacă de la câteva sute de lei, sunt simţitor mai mici în raport de toate costurile văzute sau nevăzute ale derulării litigiului în faţa instanţei de judecată, cu tot ce presupune aceasta.

În cazul partajului bunurilor comune rezultate în timpul căsătoriei, părţile îşi pot negocia după nevoile şi interesele amândurora preluarea în proprietate exclusivă anumite bunuri, cu plata, după caz, a unor sume de bani cu titlu de sultă.

Conform prevederilor legale privind taxa de timbru datorată la instanţa de judecată, în cazul în care acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă de 20 lei pentru încuviinţarea acordului de mediere se adaugă 50% din valoarea taxei calculate de 3% din valoarea bunurilor supuse împărţelii .

Aşa cum am arătat, la mediere se pot prezenta soţii indiferent dacă au sau nu copii minori, însă din experienţa mea, cuplurile cu copii minori sunt de fapt cele mai pretabile la mediere, având în vedere şi necesitatea stabilirii prin bună înţelegere a aspectelor privind minorii, atunci când se urmăreşte obţinerea celor mai bune soluţii în interesul acestora.

Avantajul fundamental al rezolvării divorţului prin mediere este în primul rând la nivel emoţional, constituind în fapt primul ACORD la care părţile ajung atunci când iau decizia să apeleze la un mediator. Sub condiţia ca soţii să fie de bună credinţă şi să îşi dorească încetarea amiabilă a căsătoriei şi stabilirea detaliilor privind copiii minori, rata de succes a medierii divorţului este covârşitoare.

Odată ajunse părţile la o înţelegere în faţa mediatorului, după redactarea acordului de mediere, timpul în care acesta va fi încuviinţat de instanţa de judecată se reduce foarte mult.

În plus, un acord asumat prin bună înţelegere de către părţi va fi aproape întotdeauna respectat de către aceştia, autentificarea la notarul public sau încuviinţarea de către instanţa de judecată reprezentând simple formalităţi.

Mai multe despre divorţ, inclusiv punctul meu de vedere, găsiţi pe avocatnet.ro, într-un material în care mi-a fost cerută şi mie opinia.

                                   Mediator Cristian Şerban

S-a mai destrămat un mariaj politic, a mai eşuat o mediere!

         

Ca   spectator la scena politică, nu pot să mă abţin să nu afirm că marile proiecte politice  ale Romaniei  nu se duc la bun sfârşit.

Din prisma mediatorului, la finele lunii februarie 2014, constat că medierea dintre cei doi poli de putere din USL, PSD şi PNL,  a eşuat.

Nu comentez din viziune politică,  comentez însă din  perspectiva unui mediator, a unui observator, a unui cetăţean, a unui român.

Este evident că orice om animat de dorinţa înţelegerilor, acordurilor,  armoniei şi care înţelege să adopte o atitudine şi  un limbaj non-violent  nu se poate bucura de o despărţire,  fie ea şi politică.

Din punctul meu de vedere, eşecul structurii politice numite USL nu este eşecul înţelegerii între două partide mari din Romania, ci reprezintă  eşecul alegătorilor care au votat această structură cu o majoritate importantă.

Ca orice mariaj şi structura politică numită USL a aparut la început pe scena politică plină de promisiune,  cu planuri mari de viitor, în interesul scopului pentru care a fost realizată şi implicit în interesul românilor.

Nu comentez, spun încă o dată, substanţa acestei structuri politice, aşa cum nu comentez nici realizările sau nerealizările, eficienţa sau ineficienţa, întrucât un mediator nu judecă “conflictul” dintre părţi, însă ca român nu pot să nu observ că  majoritatea, dacă  nu toate inţelegerile, acordurile, structurile politice create din cel puţin două entităti, mai devreme sau mai târziu, în cazul nostru mai devreme,  se rup, nu se respectă, nu îşi produc efectele pentru care au fost create, semnate, validate de reprezentanţii şi liderii lor.

Nu vreau să cred că românii, fie ei oameni politici angajaţi în acorduri poltice sau simpli cetăţeni angajaţi în acorduri de tip mariaj, acorduri comerciale, profesionale, etc., nu pot şi nu ştiu să respecte înţelegerile lor.

Ştiu însă, că într-o Românie evoluată acordurile şi înţelegerile de orice tip, fie politice, fie private între orice persoane fizice sau juridice trebuie să  fie respectate, măcar pentru termenul pentru care au fost  încheiate, pentru că respectarea acestor acorduri presupune ca partea semnatară  să se respecte pe ea însuşi şi implicit pe cei care au investit-o şi care au crezut in ea la un anumit moment politic. 

                                Cristian Şerban

Despre comunicarea non-violentă sau cum pot deveni oamenii mai frumoşi

          Cu cât studiezi mai mult, cu cât încerci să dobândeşti mai multe cunoştinţe, cu atât îţi dai seama că mai ai multe de învăţat.

          În majoritatea cazurilor oamenii au senzaţia că le ştiu pe toate, de aceea mulţi sunt reticenţi la nou şi mai ales consideră că ei nu au nevoie sa îşi dezvolte cunoştinţele .

        La începutul lunii februarie am participat la un curs cu tema "Medierea conflictelor între copii" organizat de Asociaţia pentru  Comunicare Non-Violentă.

          Cursul s-a adresat tuturor adulţilor – părinţi, cadre didactice, bone, etc. care îşi doresc să îi sprijine pe copii în gestionarea diferendelor, asumându- şi rolul de mediator, oferindu-le în acelaşi timp abilităţi valoroase de relaţionare şi rezolvare de probleme. Printre participanţii la curs au fost şi 3 mediatori autorizaţi.

          Trainer a fost Monica Reu,   preşedintele Asociaţiei pentru Comunicare Non-Violentă, care ne –a împărtăşit informaţii despre instrumentele si tehnicile de mediere oferite de comunicarea non-violentă, metodă concepută şi dezvoltată de doctorul în psihologie şi mediatorul de conflicte Marshall B. Rosenberg.

          Deşi la prima vedere cursul a avut o aplicaţie directă pe medierea conflictelor între copii, aşa cum a reieşit în timpul cursului, tehnicile se pot aplica cu succes şi la medierea conflictelor între adulţi, întrucât aceştia în situaţiile conflictuale se comportă întocmai ca nişte copii.

          Conform lui Marshall B. Rosenberg "Comunicarea non-violentă este o modalitate de interacţiune care facilitează fluxul comunicării pentru schimburi de informaţii şi rezolvarea neînţelegerilor în mod paşnic. Se concentrează asupra valorilor şi nevoilor general umane şi încurajează folosirea unui limbaj ce sporeşte bunăvoinţa şi nu generează resentimente.

          Comunicarea nonviolentă pleacă de la premisa că îmbogăţirea vieţii este cea mai satisfăcătoare motivaţie a acţiunilor umane, spre deosebire de frică, învinovăţire sau ruşine. Pune accentul pe asumarea responsabilităţilor alegerilor şi îmbunătăţirea calităţii relaţilor ca scop prioritar . Este eficientă chiar şi atunci când persoanele implicate nu sunt familiarizate cu procesul."

          Aşa cum au concluzionat mulţi dintre cursanţi la final, elementele sau informaţiile dobândite din prisma comunicării non-violente sunt simple şi la îndemâna oricui, însă oamenii nu le conştientizează şi nu le pun în aplicare.

          Dintre lucrurile care alimentează conflictele din perspectiva copiilor majoritatea sunt perfect aplicabile şi adulţilor, cum ar fi timpul redus pentru conectare şi modurile neproductive de a comunica.

          Adulţii, mai mult decât copiii, sunt tentaţi să eticheteze, să judece, să învinuească, să acuze, etc.

          Comunicarea non-violentă se bazează în primul rând pe intenţia de a creea conectare între oameni. În loc de judecăţi şi interpretări se trece la un proces de observaţie, la înţelegerea sentimentelor, a nevoilor şi apoi a cerinţelor.

 Deşi s-a spus că agresivitatea la copii reprezintă un strigăt de ajutor, consider că şi agresivitatea la adulţi poate reprezenta acelaşi strigăt .

          De asemenea, paralela părinte - judecător /părinte – mediator, în care primul împarte dreptatea, dă o lecţie, face o educaţie şi are o abordare autoritară, faţă de cel de-al doilea care are o atitudine de partener, acordă sprijin, conştientizează nevoile, invită la găsirea de soluţii, mi se pare perfect aplicabilă şi raporturilor dintre adulţi,  inclusiv în relaţiile profesionale, de muncă, putând reprezenta chiar un instrument de management.

          În concluzie, pot să afirm că tehnicile de comunicare non-violentă, atunci când devin înţelese şi oamenii îşi manifestă intenţia de a le aplica în relatiile lor, fie cu copiii, fie cu adulţii, fac ca oamenii să devină mai puţin conflictuali şi implicit mai "frumoşi".

         Mi se pare fundamentală  filozofia din comunicarea non-violentă cu "Girafa şi şacalul", conform căreia girafa este un animal cu o inimă foarte mare şi cu o perspectivă mult mai largă asupra lucrurilor, pe când şacalul reprezintă acele momente în care nu suntem in contact cu ceea ce simţim şi cu ceea ce avem nevoie, momente în care reacţionăm în virtutea inerţiei. Depinde numai de noi cum alegem să vedem lumea şi ce urechi ne punem ca să ne ascultăm pe noi şi pe cel de lângă noi. Noi hrănim girafa sau şacalul din noi. 

Mediator Cristian Şerban