Medierea poate fi tratamentul corect pentru cazurile de malpraxis medical

Blocați de multe ori în problemele cotidiene, uităm că viața ne oferă alternative. Despre alternativa la medicina convențională și despre alternativa la justiția clasică s-a discutat în același context și cu aceeași seriozitate la Forumul Internațional de Medicină Alopată și Alternativă, desfășurat la finalul lunii trecute. A fost o șansă pentru mine să ascult reprezentanți remarcabili din domeniul medicinei alopate și al medicinei alternative, dar și să pot să le vorbesc, în cadrul unei prezentări despre “Medierea si Malpraxisul medical. O metodă alternativă de soluţionare a conflictului din domeniul medical”.

 

Dacă rămânem pe teritoriul analogiilor, pot spune că, aşa cum acupunctura este o metodă de medicină alternativă în raport de medicina alopată, tot aşa medierea este o metodă alternativă de soluţionare a conflictelor faţă de justiţia clasică. Iar soluționarea cazurilor de malpraxis medical are nevoie de alternative realiste și benefice pentru părți.

Începând din 15 februarie 2013, conform Legii nr. 92/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, care a suferit completări şi modificări importante în 2012, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în litigiile de muncă, în domeniul protecţiei consumatorilor, etc., precum şi în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură.

Malpraxisul este definit de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ca fiind eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare sau farmaceutice.

Malpraxisul medical trebuie abordat din perspectiva pacientului, a medicului, cât şi a companiei de asigurări. Din ce in ce mai mulţi pacienţi îşi cunosc drepturile şi acţionează în consecinţa. Colegiul Medicilor se confruntă cu un volum destul de mare de sesizări şi încearcă să soluţioneze sesizările primite în măsura disponibilității specialiștilor si experților .

Încălcarea unei norme deontologice, fără a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage răspunderea disciplinară a medicului, însă în situaţia în care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis. Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie să existe cumulativ o conduită ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate între conduita culpabilă şi rezultatul vătămător, vinovăţie din partea pers

onalului medical şi să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură răspunderea juridică.

Implicarea medicului reclamat pentru malpraxis este analizată de către Colegiul Medicilor doar prin prisma prevederilor Codului Deontologic medical si nicidecum Colegiul nu ia decizii în privinţa prejudiciului produs prin malpraxis. În privinţa răspunderii civile sau penale a medicului se pronunţă instanţa sau organele abilitate, decizia Colegiului  constituind doar o proba extrajudiciară.

Pentru stabilirea cazurilor de răspunde civilă a personalului medical în baza Legii nr. 95/2006, la nivelul fiecărei autorităţi publice judeţene sau a municipiului Bucureşti se constituie o Comisie de monitorizare ce este competentă pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie sesizată de către o persoană păgubită printr-un act medical, ori de către moştenitorii săi, în caz de deces. Comisia stabileşte, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de malpraxis. În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părţile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată competentă. Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun.

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum şi pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul medical, respectiv prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală ori decesul.

Medierea cazurilor de malpraxis poate interveni în orice moment pe parcursul procedurii de constatare a existenţei acestuia, inclusiv ulterior în faţa instanţelor de judecată, în orice fază a procesului.

S-ar putea ca unele persoane să privească medierea unui asemenea conflict din domeniul medical ca o recunoaştere a faptei medicului sau a persoanelor şi instituţiilor medicale implicate. În general, există o reticenţă din partea persoanelor acuzate să apeleze la o înţelegere, indiferent ce formă ar îmbrăca înțelegerea, însă aceasta este o idee preconcepută, persoanele implicate omiţând exact fondul problemei cu care se confruntă. Cel puţin în primă fază, nu țin cont de interesul propriu al protejării imediate a imaginii care poate suferi deteriorări iremediabile, respectiv de interesul imediat al persoanei vătămate sau ai reprezentanţilor acesteia care au nevoie de înţelegerea situaţiei şi față de care se poate merge de la oferirea de scuze până la o ofertă de despăgubiri, atunci când este cazul, pe lângă eventualele plăţi făcute de asigurător.

Din păcate, malpraxisul medical este o sursă de procese publice, de ştiri TV de senzaţie şi o formă de a analiza întreaga viaţă profesională a unui medic care a greşit poate o singură dată în activitatea sa, în loc sa fie un domeniu în care să aibă acces doar părţile implicate, alături de specialiştii în medicină şi drept.

Din această perspectivă medicii ar trebui sa fie primii care să militeze pentru încheierea unor acorduri de mediere completate cu clauze stricte de confidenţialitate care să fie semnate de către participanţii la mediere. Expunerea într-un cadru privat, în biroul mediatorului a nevoilor şi frustrărilor ce le are un pacient față de medic sau faţă de unitatea medicală pot fi reliefate mai bine în procedura confidenţială a medierii, iar aceasta nu poate reprezenta decât un aspect pozitiv, atât pentru pacient, cât şi pentru medic sau instituţia medicală.

Fundamental de observat este faptul că medierea deschide o poartă către găsirea unor soluţii care să reprezinte mai bine interesele părţilor implicate în conflict, fără analiza şi actul de dispoziţie al unor persoane cu atribuţii de putere, care să hotărască într-un mod mai mult sau mai puţin mulţumitor pentru una sau alta dintre părţile implicate.

Un alt aspect important este că în mediere nu se urmăreşte găsirea de vinovaţi, ci doar rezolvarea unor probleme şi satisfacerea unor nevoi atunci când părţile sunt de bună credinţă, dar mai ales realiste în ce priveşte obţinerea prin consens a dezideratelor lor, cel puţin în parte.

În multe situaţii de malpraxis conflictul dintre personalul medical şi pacient este amplificat în mod artificial, iar procesul civil sau penal întrerupe relaţia dintre personalul medical şi pacient, amplificând conflictul. Astfel, medierea reuşeşte să aşeze părţile faţă în faţă, fiecare parte ascultând punctul de vedere al celeilalte. Având în vedere că malpraxisul nu presupune intenţia personalului medical, este de aşteptat ca tensiunea existentă între părţi să se diminueze pe parcursul medierii şi acestea să ajungă la un acord.

Mai mult, medierea poate fi aplicată cu succes în situaţia în care fapta medicului îmbracă forma unei infracţiuni la care împăcarea parţilor înlătură răspunderea penală, fiind ideală ajungerea la o înţelegere. De asemenea, medierea este posibilă inclusiv în cazul faptelor grave incriminate şi sancţionate de legea penală, în ce priveşte latura civilă a procesului penal, care are ca obiect acordarea de despăgubiri.

Cred foarte tare că pentru a se recurge la procedura medierii e nevoie de o analiză corectă a raporturilor cu partea adversă în conflict, dar mai ales de o analiză personală a minusurilor şi plusurilor pe care partea le deţine în conflict, inclusiv de o analiză a posibilelor câştiguri şi a posibilelor pierderi materiale, emoţionale sau de imagine care pot avea loc în urma analizării, judecării sau expunerii diferendului, atât de către instituţiile abilitate sau de către mass-media, inclusiv de publicul larg.

Din nefericire, in cele mai multe cazuri, părţile implicate nu sunt deloc raţionale când îşi evaluează şansele de succes în cazul unui proces, precum şi daunele ce le pot fi imputate. Din această cauză, majoritatea proceselor de malpraxis nu se închid în mod amiabil.

Medierea merită încercată, cel puţin pentru că oferă posibilitatea ca oricând în cadrul procedurii să se poate renunţa în favoarea escaladării conflictului în faţa instanţelor de judecată. Cine înţelege că soluţia finală la care se poate ajunge, chiar după mai multe şedinţe de negociere, asistată şi facilitată de mediator, este una controlată şi acceptată, va da expunerea publică a litigiului şi judecarea de către instanţa de judecată, pe mediere, chiar dacă la final rezultatul va fi doar parţial!

În prezent medierea funcţionează în domeniul medical, pacientul urmărind repararea prejudiciului cât mai curând posibil de la producerea vătămării, iar medicul fiind deschis la dialog tocmai pentru a-şi proteja cariera şi imaginea. Deşi funcţionează, medierea a fost aleasă până acum ca excepţie, regula constituind-o antamarea litigiului în faţa instanţelor de judecată.

Sper că odată cu obligarea părţilor să parcurgă şedinţa de informare cu privire la avantajele acesteia, conform legii medierii, cazurile de malpraxis medical vor fi rezolvate predominant prin mediere, iar părţile vor fi conştientizate mai mult ca niciodată că este în avantajul lor să utilizeze această metodă alternativă de rezolvare a conflictelor în defavoarea justiţiei clasice.

Dincolo de discuțiile despre mediere, ca soluție pentru rezolvarea cazurilor de malpraxis, Forumul Internațional de Medicină Alopată și Alternativă mi-a dat ocazia să ascult și să cunosc oameni pe care îi consider nişte profesionişti ai vieţii. Am fost impresionat de participanti, de calitatea lor profesională, indiferent că reprezentau domeniul medicinii alopate sau al medicinii alternative. Remarc prezentările deosebite făcute de prof. univ. dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România, conf. univ. dr. Vasile Niţescu, prof. univ. dr. gen. Dumitru Constantin Dulcan, dr. Corneliu Moldovan sau academicianul Alexandru Bogdan.

 

În cele doua zile de forum am învăţat foarte multe de la medicii de toate felurile și vreau sa cred că şi domniile lor au plecat de la forum cu un plus de valoare prin informaţiile despre mediere.

                                                  Mediator Cristian Șerban