Cum a fost vazută medierea la Conferința de la Băile Olănești din 23 februarie de importanți profesori de drept. No comment!

                                              Sursa: JURIDICE

       Baroul Vâlcea și Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților, în colaborare cu Baroul Argeș și Baroul Olt, au  organizat în 23 februarie la Băile Olănești Conferința “Probleme de drept civil și de procedură civilă în reglementarea Noilor Coduri”.

         Evenimentul a fost transmis live și pe Juridice.ro în calitate de partener media.

         Printre participanții de marcă la Conferință s-au numărat Prof. univ. dr. Corneliu BÎRSAN – Profesor emerit al Facultății de Drept a Universității din București, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – care a susținut tema  Probleme privitoare la procedura în fața CEDO, Prof. univ. dr. Gabriel BOROI – Rectorul Universității Nicolae Titulescu din București, formator INM, membru al Comisiei de redactare a noului Cod de procedura civilă și a legii de punere în aplicare – care a susținut tema   Analiza unor dispoziții privind acțiunea în revendicare și accesiunea imobiliară artificală, Prof. univ. dr. Ligia CĂTUNA -  Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, avocat, lector INPPA – care a susținut tema   Interpretarea unor noțiuni din noul Cod de procedură civilă, Bogdan DUMITRACHE – membru al comisiei de redactare al Noului Cod civil și a legii de punere în aplicare, formator INM, executor judecătoresc – care a susținut tema   Ipoteca imobiliară – regina garanțiilor și în noile coduri.

         Dintre vorbitorii la Conferință doar doi au atins problematica medierii.

         Prof. univ. dr. Ligia CĂTUNA, în calitatea domniei sale de avocat a făcut o analiză detaliată asupra acestei instituții în raport și de noul Cod de procedură civilă. Astfel, domnia sa a facut o paralelă între Legea avocaturii şi Legea medierii. S-a arătat astfel că prin Legea organizării  profesiei de avocat, conform art.3 lit.f, avocatul poate desfăşura activităţi de mediere, concluzionând că se poate ca avocatul să fie mediator, dar nu se poate ca mediatorul să fie avocat.

         În acest context vorbitoarea s-a întrebat dacă textul prin care avocaţii pot desfăşura activitatea de mediere a fost abrogat. Tot domnia sa a acordat şi răspunsul în sensul că abrogarea trebuie să fie expresă, textul în discuţie fiind în vigoare şi că acesta poate să fie utilizat de practicianii avocați.

         O altă întrebare ridicată de prof. univ. dr. Ligia Cătuna a fost dacă poate avocatul să desfăşoare activităţi de mediere. Răspunsul enunţat de domnia sa a fost că  prin raportare la Legea medierii, din nefericire pentru avocaţi, nu, dar dacă se face distincţia între cele două instituţii cu care lucrează codul, procedura de informare  şi procedura de mediere, ar trebui să se interpreteze în spiritul legii şi nu în litera ei.

         S-a opinat astfel că activitatea de informare cu privire la existenţa medierii este o activitate de consultanţă juridică pe care avocatul este obligat să o facă şi pe care este obligat să o introducă în consultanţa juridică generală pe care o oferă clientului în momentul în care acesta îl sesizează cu un eventual raport juridic litigios.

         S-a concluzionat în continuare că este obligatorie  conlucrarea între un mediator şi un avocat, inclusiv în faza informării cu privire la mediere.

         “Nu contest calitatea cursurilor care se oferă pentru formarea de mediatori şi nici capacitatea profesională a celor care au absolvit aceste cursuri, contest însă capacitatea domniilor lor de a indentifica raportul juridic litigios în mod corect, în măsura în care aceştia nu sunt absolvenţi de ştiinţe juridice. Inutil să spun că de multe ori şi pentru noi este greu de identificat  cu cine ne judecăm în contradictoriu. De multe ori şi pentru noi este greu de identificat ce anume vom putea cere pârâtului”, a precizat doamna prof.univ.dr. Ligia Cătuna.

         Faţă de textul art.227 din NCPC conform căruia judecătorul îndrumă părţile spre şedinţa de informare, a arătat domnia sa, că este de acord cu acest text cu precizarea că ar adăuga alături de cuvantul mediator şi cuvantul avocat.

         “Am încălca noi cumva Legea  medierii dacă am încheia un proces verbal  de informare cu privire la avantajele acesteia ? ... Îmi oferă Legea avocaturii vreun instrument prin care să atest că am efectuat această procedură de informare ? Răspunsul îl dă tot art.3 din Legea 51 care spune că avocatul poate redacta acte, poate atesta conţinutul actului, data redactării sale, precum şi identitatea părţilor. ... Putem fi subiecţi ai înfracțiunii astfel cum este definită de Legea medierii ? Cred că nu, problema care se poate însă ridica este cu privire la natura probatorie a înscrisului pe care avocatul îl pregăteşte şi îl depune în faţa instanţei ...”, a precizat d-na prof. univ. dr. Ligia Cătuna.

         În acest sens d-na prof. univ. dr. Ligia Cătuna  a conchis că dacă înscrisul redactat de avocat poate să producă efectele doveditoare ale înscrisului redactat de mediator, va reveni fiecărui complet de judecată sarcina sa decidă.

         A mai arătat domnia sa că avocaţii pot întinde o mană de ajutor şi instanţelor şi clienţilor şi mai ales mediatorilor care nu sunt specialişti în drept şi că lucrurile s-ar rezolva foarte simplu, ca propunere de lege ferenda, dacă legiuitorul în textul care îl obilgă pe judecător să îndrepte justiţiabilul spre mediator, să fie introdus şi avocatul alături de mediator, fără ca prin acesta să  transforme avocatul în mediator ca profesie liberală distinctă.

         O altă concluzie exprimată de d-na prof. univ. dr. Ligia Cătuna a fost că sunt situaţii în care Legea medierii este inadmisibil de aplicat, invocand ca exemple contribuţia la întreţinere din dreptul familiei şi litigiile de muncă.

         Al doilea vorbitor care a atins subiectul medierii, însă mult mai pe scurt, a fost prof. univ. dr. Gabriel BOROI care și-a exprimat neîncrederea în funcționarea medierii în Romania. Acesta a arătat că și înainte de 1989 au funcționat Comisiile de judecată care eliberau procese verbale de împăciuire și care ajunseseră o formalitate.

         A mai arătat domnia sa că în Germania oamenii apelează la metodele alternative inclusiv la mediere dar acolo e o altă mentalitate.

         „Românii vor să se judece” a mai susținut domnul prof. univ. dr. Gabriel BOROI, considerând că în România e nevoie de schimbarea mentalității.

      

                                                  Cristian Șerban, mediator 

Din 15 februarie o noua emisiune națională „MEDIATORII AU TALENT” !

                De astăzi Justiția din România a pășit într-o nouă eră prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, alături de legea specială care reglementează obligativitatea informării asupra avantajelor medierii în materie civilă.

               Pentru profesioniștii dreptului, cât și pentru mediatori acest moment este covârșitor. Atât noul CPC, cât si instituția medierii vor da o nouă față activitații in instanțe. Toată lumea, conform legii, începând din 15 februarie trebuie să se supună unor noi norme, atât cu privire la activitatea de judecată cu toate fațetele și procedurile ei, dar mai ales noului trend, noului suflu care se numește MEDIERE, cu faza ei intermedieră numită INFORMARE asupra avantajelor medierii.

                Din păcate, noul debut al acestei instituții novatoare a fost ușor denaturat de inși mai mult sau mai puțini înteresați direct sau indirect de efectele implementării medierii sau de persoane care s-au speriat de efectele acestui nou mod de soluționare a conflictului. Nu pot să nu spun asta, ca un om care iubește conceptul medierii și care s-a săturat să lupte la bară cu cei care, dincolo de ea, sunt puși să împartă dreptatea.

                 Nu spun asta ca un reproș pentru cei care sunt judecători, ci spun asta ca un IMBOLD, atât pentru cei care au activat în raporturi diferite cu instanțele judecătorești, dar mai ales pentru cei care nu au avut de-a face cu acestea și mă refer atât la colegii mediatori cu studii altele decât juricice și pentru orice om, de orice profesie, care, din fericire pentru el, nu a avut de-a face încă cu sistemul de justiție în calitate de subiect direct implicat. Mesajul meu pentru aceștia din urmă este următorul: STAȚI LINIȘTIȚI, NU AȚI PIERDUT NIMIC, dimpotrivă, ați câștigat timp, ați economisit bani, nu v-ați alterat neuronii, nu v-ați împărtășit problemele personale în fața unei mase de oameni străini, nu ați simțit gustul amar al înfrângerii concretizat în expresia „dureroasă” RESPINGE ACȚIUNEA, dacă cereați ceva judecătorului sau și mai rău, ADMITE ACȚIUNEA, dacă cineva cerea ceva de la dumneavoastră.

           Aș vrea să revin o clipă la noul act normativ numit Noul Cod de Procedură Civilă, în special pentru că acesta afirmă, de această dată, în mod expres, instituția medierii. Mai mult, medierea a fost ridicată la nivel de principiu fundamental al procesului civil sub denumirea de ÎNCERCAREA DE ÎMPĂCARE A PĂRȚILOR. Astfel, prin art. 21 s-a instituit că judecătorul va recomanda părților soluționarea amiabilă a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale.

             Nu aș vrea să se uite că România avut un Cod de procedura civilă care a funcționat un secol și jumătate și care a fost decretat la 9 septembrie 1865, promulgat la 11 septembrie 1865 și pus în aplicare la 1 decembrie 1865. El s-a aplicat inițial numai pe teritoriul vechilor principate, iar după 1918 s-a extins pe întregul teritoriu al tarii.

            Nu trăim un moment istoric? Eu cred cu tărie că da. Vechiul Cod și-a făcut treaba cu vârf și îndesat. A fost bun, dar omul modern trebuie să construiască o justiție modernă sau și mai bine, omul modern trebuie să evite pe cât posibil angrenarea justiției asupra lui, iar aceasta să se limiteze doar la cazurile la care, după ce el însuși a încercat să le soluționeze, nu mai există o altă cale decât să lase judecătorul să hotărască pentru el.

       Din fericire, legea specială, legea medierii, în forma completată în 2012 a prevăzut că părțile, persoanele fizice sau persoanele juridice, sunt obligate să participe la ședinta de informare privind medierea, inclusiv după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționarii pe aceasta cale a conflictelor în diverse materii.

        Drept urmare, consider că noi, mediatorii, începand de astăzi avem un mare rol în societatea romaneasca actuală prin formarea acesteia, pas cu pas, pentru trecerea de la o societate conflictuală la una a medierii, a analizării inițiale a conflictului de către părțile implicate si NUMAI DACĂ acestea nu îl rezolvă în orice mod, ABIA ATUNCI să investească instanța. Acolo trebuie sa ajungem noi, romanii !

            Iar în ce privește ziua de azi, în calendarul meu profesional o notez 15 x 2 pentru însemnătatea dublă a acesteia. Vă asigur că dacă acum nu sunteți de acord cu aceasta, peste un timp, când medierea va fi pătruns mai adânc în inimile oamenilor și va constitui un pilon al educației copiilor noștri, imi veți da dreptate. 

Despre necunoaștere și false probleme

În ultimele săptămâni s-a discutat mult despre mediere. Mult mai mult decât în anii trecuți. Iar asta nu poate decât să mă bucure. Ce nu mă bucură însă este faptul că, pe lângă discuțiile necesare despre principiile și avantajele medierii, s-a discutat mult și cu patimă despre o problemă falsă, din punctul meu de vedere. Și mai grav este că cele mai multe din aceste discuții purtate în spațiul media s-au purtat în lipsa unui mediator, care să aducă un punct de vedere pertinent și avizat.

Am să mă feresc să scriu de foarte multe ori cuvântul ”viol” în acest text. Întâi pentru că l-au scris și l-au pronunțat de prea multe ori alții în emisiuni tv, la radio sau prin ziare. În al doilea rând pentru că informarea despre mediere în cauzele penale nu se limitează doar la viol. S-a vorbit însă prea puțin despre asta.

Din necunoaștere, spun eu. Aceasta pare să fie principala cauză a falsei probleme expuse de o parte din mass media și transferată și opiniei publice, care, în lipsa unor informații corecte, a reacționat emoțional. Iar de la reacțiile emoționale până la proteste ale diverselor ONG-uri în stradă, pentru scoaterea violului din legea medierii a fost doar un pas.

Nu știu cât a fost rea voință în aceste proteste și în ce s-a discutat în mass media, dar știu că necunoaștere a fost. Din argumentele folosite, din teoriile formulate, din înverșunarea împotriva mediatorilor, se vede o necunoaștere a conceptelor medierii, a legislației care ne guvernează profesia și a sistemului judiciar.

Spunea cineva că medierea este procedura oamenilor inteligenți. Eu nu cred asta. Medierea este procedura la îndemâna oricui care nu mai vrea să își consume viața, timpul, banii, energia și de ce nu, sufletul, în dispute înterminabile cu partea adversă, fie ea reclamant sau făptuitor, în dispute cu sistemul juridic, instanțe, etc, fie cu oamenii de lângă ei care aprobă sau dezaprobă conflictul, și de ce nu, în dispute cu sine însuși.

De aceea, datoria noastră este să spunem lucrurilor pe nume. Nu imi doresc altceva decât ca noi să fim ascultați, iar cei care ne ascultă să aibă acele cunoștințe de bază despre mediere, astfel încât să transmitem, împreună, mesajul corect către public.

Le propun așadar celor care au vorbit, scris, discutat sau protestat un exercițiu de imaginație, pentru că în mediere acest exercițiu poate constitui o tehnică importantă pentru a-ți depăși propriile conflicte, pentru a-ți găsi puterea să te așezi la masa tratativelor în biroul mediatorului alături de partea adversă și pentru a îți da ție șansa să ajungi la o posibilă soluție pe care tu însuți să o poți construi și nu un judecător. Le propun să se pună pentru o vreme în situația părții înșiși care are o problemă, de la o creanță provenind dintr-un imobil, până la o nefericită întâmplare în care a fost victima unei agresiuni.

În situația în care considerați că exercițiul în care sunteți subiectul implicat direct nu vă face să vă simțiți comod, luați o altă persoană apropiată, fie frate, soră, copil, părinte. Iar dacă nici așa nu vă e comod imaginați-vă în exercițiu o persoană oarecare față de care aveți o anumită afinitate și de care într-un fel sau altul să vă pese.

Și acum puneți-vă următoarele întrebări:

1.     Ați vrea să o vedeți pe holurile instanțelor judecătorești la cât mai multe termene, eventual să știți că litigiul avut spre soluționare a durat 2, 3, 4 ani sau și mai bine? În contrapartidă, v-ați dori ca acest conflict în derulare să aibă ca verdict și opinia acestei persoane care să își construiască propria hotărâre, inclusiv într-un timp scurt, rezonabil, mult inferior anilor pe care se poate întinde un proces?

2.     V-ați dori ca acea persoană să aibă stresul participării la ședințele publice din sălile de judecată sau din audierile organelor de cercetare penală în cazurile nefericite când aceasta a fost victima unei infracțiuni a cărei urmărire începe numai la plângerea acesteia sau vă doriți pentru aceasta confortul unei ședințe cu uși închise care să fie guvernate de confidențialitatea mediatorului care facilitează între părți comunicarea, iar atunci când aceasta nu mai există să le găsească canalele pentru ca aceștia să poată rezolva ei înșiși conflictele indiferent de natura lor?

3.     Vă doriți ca persoana din exercițiul dumneavoastră să își revină repede la viața, la activitățile și la felul de a fi dinainte de conflict sau vă doriți pentru această persoană ca starea de disconfort să fie cât mai lungă?

4.     V-ați dori ca asupra problemei avute de persoana în discuție, aceasta să poată lua o hotărâre, evident în raport de poziția părții adverse, care poate fi flexibilă și utilă stingerii conflictului sau inflexibilă sau în contrapartidă v-ați dori ca persoana judecătorului să hotărască cum va crede de cuvință, cu posibilitatea unei admiteri sau unei respingeri de cerere în raport de drepturile sau interesele persoanei respective?

5.     Vă doriți ca persoana din exercițiu să aibă cunoștiință despre posibilitatea de a-și stinge amiabil disputa prin ajungerea la o înțelegere negociată și acceptată de părți prin instituția medierii sau să meargă înainte cu eventualul proces până în pânzele albe?

6.     V-ați dori ca persoana în discuție să aibă șansa să hotărască dacă, în urma informării asupra avantajelor medierii, este avantajată să intre în procedura medierii sau dacă nu este avantajată să continue disputa pe sistemul clasic al administrării unui proces în fața instanțelor de judecată?

Este foarte important ca fiecare dintre noi să aibă șansa să aleagă între noua procedura de soluționare amiabilă a conflictelor numită mediere sau să continue ceea ce sistemul juridic actual îi oferă. Șansa despre care vorbesc este șansa României de a dezvolta o societate modernă care să aleagă să își rezolve conflictele într-un alt mod decît cel classic.

Iar dacă unii dintre noi nu vor medierea din neștiință sau din intoxicare cu informație eronată, Europa vine în urma noastră și ne spune să aplicăm medierea.

La finalul protestlor ONG-urile au fost mulțumite spunând că au câștigat parțial prin amânarea cu un an a informării asupra avantajelor medierii în penal. Să fie oare un câștig real al ONG-urilor? A reprezentat medierea vreo clipă un „pericol public” asupra victimelor unor agresiuni sau o șansă la o reabilitare mai rapidă, atunci când acestea optau pentru asta?

Pentru cine cunoaște măcar puțin ce este și cum funcționează medierea, răspunsurile sunt clare.

                                                                Cristian Şerban, Mediator

Certificatul de informare, un subiect “fierbinte” pentru mediatori dar şi pentru Consiliul de Mediere

Masa rotundă cu tema ”Medierea in 2013” organizată la Universitatea Cantemir urma să fie pentru mine un eveniment unde speram să găsesc puncte de vedere similare asupra unor aspecte „fierbinţi” faţă de forma şi regimul documentelor care trebuie emise de la 01.02.2013 în materia informării obligatorii despre avantajele medierii.

            Speranţa mea a fost alimentată în special de participarea la întrunire a doi membrii din Consiliul de Mediere, doamna Anca Ciucă şi doamna Ioana Marin.           Discursul domniilor lor a fost foarte interesant, însă cel puţin pe mine, în loc să mă „pozitiveze”, a avut rolul de a mă pune și mai mult pe gânduri.

            Aspectele precum cele exprimate de doamna Anca Ciucă privind medierea în Franţa, Olanda şi în special în Italia, unde medierea a suferit un insucces şi a fost suspendată din cauza insuficienţei mediatorilor, au reuşit să îmi inducă o temere faţă de ce se va întâmpla în România începând cu 1 februarie  în domeniul medierii, cu referire imediată la procedura informării obligatorii în destul de multe materii.

            Temerea de care vorbeam mi s-a transferat pur si simplu pentru că îmi doresc ca medierea in România să funcţioneze, mai mult decât atât eu considerând că trebuie întâi să se consolideze profesia şi odată cu ea şi noi mediatorii, nu invers. Ştiu că unii colegi nu sunt de acord cu mine, însă eu voi continua să fiu un idealist.

            Zilele trecute am redactat un articol apărut şi pe Clubmediatori.ro cu titlul Este necesară sau nu reglementarea unitară a formei documentelor ce se vor redacta după informarea privind avantajele medierii?, în care am încercat să fac o analiză asupra certificatului de informare şi procesului verbal ce urmează să fie emise conform art. 2 alin 1¹ din Legea 192/2006 aşa cum a fost modificată prin OUG 90/2012, articol care a fost postat şi pe Facebook pe grupul Cafeneaua Mediatorilor şi care a adunat în jurul problematicii puse un număr de peste 200 comentarii, pe lângă alte discutii create de alţi colegi mediatori în jurul certificatului de informare.

            La Masa rotundă de la Universitatea Dimitrie Cantemir, unde s-au discutat si aspectele ce au facut obiectul articolului meu de zilele trecute, părerile au fost împărţite,  însă chiar atât de diferite şi de opuse, chiar şi între jurişti, fie ei consilieri juridici sau avocaţi, pe tema Certificatului de informare, nu mă aşteptam sa fie.

            Cu toţi spunem cât de mult îndrăgim/iubim conceptul medierii, motiv pentru care, dacă este aşa, trebuie să ne intereseze nu numai succesul propriu, dar şi succesul medierii în ansamblul ei.

            Dacă medierea, a avut vreodată un moment important, atunci în opinia mea momentul 2013 cu începutul ei de la 01.02.2013, este momentul medierii.

            În concret, la întrunirea în discuţie s-a scos în evidenţă în mod clar că pe forma juridică a documentului intitulat Certificat de informare există părerii divergente numeroase.

            S-a vorbit acolo despre situaţia dacă Certificatul de informare poate fi emis şi unei singure părţi sau trebuie emis numai atunci când la informare se prezintă ambele părţi.

            De asemenea, s-a dicutat despre situaţia în care Certificatul de informare se poate semna alături de mediator şi de partea prezentă singură la informare.

            Se impune sau nu să se emită şi proces verbal alături de Certificatul de informare, a fost, de asemenea, o temă importanta de discuție.

            Ascultând părerile pro si contra pe aceste aspecte, inclusiv de la un important membru din Consiliul de Mediere prezent, juristul din mine nu a putut să tacă şi a simţit nevoia să-şi exprime punctul de vedere şi chiar să tragă o concluzie a acelei întrunirii de la care am aşteptat anumite clarificări şi trasarea unor linii directoare cu iz oficial din partea membrilor Consiliului de Mediere prezenţi.

            Din păcate nu am plecat de la Masa rotundă cu sentimentul că s-au clarificat ori că se vor clarifica aspectele privind forma unitară a Certificatului de informare sau că se vor lămuri si interpreta corect situaţiile în care se vor emite Certificatul de informare, respectiv numai ambelor părţi sau şi unei singure părţi, alături de procesul verbal.

            Cineva spunea în glumă că aceste aspecte pot fi lămurite la cursuri speciale de formare însă eu cred si militez pentru o rezolvare/reglementare unitară, pentru o aplicare unitară pentru întregul teritoriul României cel puţin al formei Certificatului de informare, inclusiv dacă acesta trebuie sau nu semnat de parte/părţi  alături de mediator, respectiv dacă acesta trebuie emis numai ambelor părţi sau oricărei părţi care se prezintă singură.

            Apreciez că aspectele puse în discuţie la Masa rotundă pe care le reiau şi eu aici şi care de ceva timp umplu paginile grupurilor de mediatori on-line, care discută ca o comunitate profesională cu anumite nelămuriri în aplicarea Certificatul de informare introdus de OUG 90/2012, sunt aspecte care funcţie de rezolvarea/reglementarea unitară la nivel de ţară, vor face ca succesul medierii, inclusiv în etapa de informare obligatorie să fie cotat pe o scală de la 1 la 10.

             Pe lângă subiecţii si utilizatorii primordiali a informării asupra avantajelor medierii, care sunt justiţiabili, judecătorii pot cenzura in timp, văzând o eventuală practică neunitară a mediatorilor, prin observarea într-o şedinţă de judecată cu 50 de dosare, 50 de modele de certificate de informare unele semnate şi de părţi si altele nu, unele emise ambelor părţi, iar altele emise unei singure părţi.

            Ştiu ca unii vor spune că nu e relevant ce se va întâmpla nici ca reacţii ale justiţiabililor şi nici ca o reacţie de cenzură a judecătorilor. Cred insă că aceste neconcordanţe pot „amenda” mediatorii si poate chiar instituţia medierii.

          Am spus la evenimentul de ieri şi spun şi acum că „reglementarea” unitară asupra formei documentelor ce se emit in procesul de informare este imperios necesară, motivată in special de faptul că membrii acestei profesii sunt de specializării diferite, de la jurişti la ingineri, până la absolvenţi de teologie, etc.

            Răspund pe această cale unei colege care m-a întrebat de ce n-am solicitat membrilor Consiliului de Mediere prezenţi să emită Norme Metodologice, spunând că forul nostru superior nu poate emite întrucât nu a fost îndrituit in mod expres prin lege. Tocmai de aceea Consiliului îi revine totuşi, misiunea dificilă şi uneori delicată, faţă de multitudinea opiniilor exprimate, de a ghida mediatorii din toată ţara în ceea ce priveşte implementarea cu succes a documentelor ce se vor emite de la 1 februarie în procesul de informare.

            Îmi exprim  pe această cale dezacordul privitor la ideea, dacă am înţeles bine, la care lucrează Consiliul de Mediere, în ce priveşte implementarea unui program în care să se elibereze online la momentul informării din site-ul Consiliului, o formă tipizată a certificatului de informare, un asemenea demers nefăcând decât să încurce activitatea mediatorilor.

            Aş încheia prin a vă „dovedi” că este necesară o ghidare/reglementare din partea Consiliului de Mediere pentru a se crea o practică unitară cel puţin pe aspectul certificatului de informare, prin prezentarea propriei mele opinii, cu care e posibil să nu fiţi de acord, astfel:

            Certificatul de informare privind avantajele medierii, îl voi elibera conform tezei 1 din art 2 alin 1¹ aşa cum a fost introdus prin OUG 90/2012, numai ambelor părţi (reclamant si pârât) care se vor prezenta împreună la informare, iar certificatul de informare se va semna exclusiv de către mediator ca act juridic unilateral,  prin care o autoritate, în speţă mediatorul, certifică un fapt.

            În situaţia in care, conform tezei 2 din art 2 alin 1¹, una din părţi refuză, nu răspunde ori nu se prezintă, apreciez că este suficientă eliberarea procesului verbal, ca act juridic bilateral, care se va semna alături de mediator şi de partea prezentă, fără a mai fi nevoie să se emită un certificat de informare cu scopul de ”dovadă” de prezentare la şedinţa de informare, întrucât scopul obligării participării la şedinţa de informare este exclusiv pentru ca cele două sau mai multe părţi să ajungă să intre efectiv în procedura medierii  si sa degreveze efectiv instanţele de judecată.

          Ori, prin lipsa din orice cauză a celeilalte părţi la informare, scopul avut în vedere de legiuitorul român nu se mai realizează, neputând accepta că informarea unei singure părţi, fie reclamant fie pârât, fără a se asigura bilateralitatea informării ca premisă a posibilităţii acceptării medierii, este un scop urmărit de lege.

            În urma acestui articol aştept şi alte opinii la care să fie ataşate argumentele aferente la care sa pot achiesa sau nu, inclusiv se le aplic in activitatea practică.

            Aş încheia aşa cum am făcut-o  şi in articolul precedent şi spun din nou că si prezentul articol reprezintă o teză care poate să constituie o premisă pentru implementarea in practică a informării obligatorii, iar dacă aţi lecturat până aici, vă mulţumesc pentru răbdare şi interes.

                                                                                              Cristian Șerban, Mediator 

Este necesară sau nu reglementarea unitară a formei documentelor ce se vor redacta după informarea privind avantajele medierii?

În prima mea postare de pe blog din acest an spuneam că este important ca mediatorii, Consiliul de Mediere, asocitaţiile din domeniul medierii să îşi dea mâna pentru un start bun si că nu poate fi acceptat un start slab, care ar putea compromite acest concept nou al medierii.

            Dat fiind că până la momentul 1 februarie mai sunt 3 săptămani, cred că se impune în primul rând stabilirea unei politici unitare privitoare la implementarea în practică a informării obligatorii privind avantajele medierii, respectiv a actelor care se impun a fi redactate după şedinţa de informare şi care  urmează a fi înmânate participanţilor la informare.

           

Consider  extrem de important acest aspect, având in vedere noile prevederi introduse prin O.U.G. nr. 90/12.12.2012 de modificare a  Legii 192/2006, și mă refer în special la faptul că mediatorii au studii din toate domeniile, iar în practică redactarea şi forma sub aspect juridic a acelor documente ce trebuie eliberate participanţilor la informare pot avea de suferit, existând riscul chiar al întocmirii neconforme a unor asemenea documente.

           

Mă refer aici in mod special la dispoziţiile art. 2 alin 1¹ care pevede că:”Dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei.”

Problemele care se pot naşte în practica implementării informării asupra avantajelor medierii, în ce priveşte redactarea certificatului de informare sau a procesului verbal, după caz, pot fi importante şi pot privi în principal dacă aceste acte se semnează numai de mediator sau se semnează şi de participanţii sau, după caz, participantul la şedinţa de informare.

           

În principiu fiecare mediator poate să îşi redacteze actele în biroul lui după cum ştie mai bine şi după propria expertiză. Pentru mediatorii cu o foarte bună pregătire juridică poate reprezenta o problemă simplă, care nu se impune a fi stabilită unitar. Sper ca măcar colegii mediatori de altă pregatire decât cea juridică să fie interesaţi şi să fie de acord că se impune stabilirea unitară a formei celor două documente de care am făcut vorbire.

           

În ce mă priveşte, consider necesar ca aceste tipuri de aspecte, cu referire specială la forma celor două documente sus menţioante, să fie stabilite în mod unitar de către Consiliul de Mediere până la data de 1 februarie.

            Revin și spun că medierea, prin procedura informării,  trebuie să aibă un start bun, iar mediatorii nu trebuie fie discreditaţi nici în faţa participanţilor la informare, dar mai ales în ochii judecătorilor, care vor reprezenta primii cenzori în privinţa legalităţii  documentelor emise de noi.

           

Deşi sunt un mediator la început de drum, ca mulţi dintre colegi, datorită experienţei mele juridice, inclusiv din domeniul arbitrajului comercial, îmi permit să-mi argumentez opinia pe o situaţie de fapt identificată întâmplător, referitoare la redactarea celui mai important document din procedura medieri şi de care nu am cunoştinţă să fi fost rezolvată printr-o practică unitară. Mă refer aici la acordul de mediere.

            Până acum am redactat şi am învăţat de la cei mai experimentați  decât mine că acordul de mediere se redactează de mediator şi se semnează de părţile care au ajuns la « acord », inclusiv de către mediator.

           

Recent însă am auzit de la un coleg mediator, un jurist respectabil, că acordul de mediere, în calitatea acestuia de înscris sub semnatură privată se semnează exclusiv de părţile implicate şi în niciun caz de mediator, care nu este implicat în nici un fel în întelegerea dintre ei.

             

În primul moment mi-am spus că respectivul coleg greşește şi că acordul de mediere se impune a fi contrasemnat formal şi de mediatorul care l-a redactat şi în prezența căruia s-a ajuns la un acord. La acest moment nu  îmi mai pun problema dacă respectivul coleg mediator procedează corect sau nu când  nu semnează acordul de mediere sau că eu greşesc pentru că am semnat acordul de mediere aşa cum am învăţat de la alţi mediatori cu experienţă. Problema pe care mi-o pun acum este că această diferenţă de practică în ceea ce privește  un document fundamental din procedura medierii nu trebuie să existe, iar dacă există, aspectul trebuia reglementat pentru ca pratica să fie unitară.

           

Documentându-mă mai atent am constatat că mediatori de renume din Craiova, Timişoara, Satu Mare etc.  procedează diferit pe tema contrasemnării acordului de mediere, unii semnându-l, iar alţii nu!

            Nu cred că în mediere, pe aspectele importante, crearea unor practici individuale face bine medierii, ci dimpotrivă, riscă să o discrediteze, iar mediatorii să pară mai puţin pricepuţi.

            Revenind acum la situaţia ridicată, privind forma juridică a certificatului de informare şi a procesului verbal, așa cum spuneam mai sus, practica poate naşte anumite probleme în ce priveşte redactarea acestora, în raport de art. 2 alin. 1¹, aşa cum a fost introdus prin O.U.G. nr.  90/2012, respectiv :

            - certificatul se redactează şi se semnează numai de mediator, după care se înmânează participanţilor la informare care  refuză medierea.

             - certificatul se redactează de mediator şi se semnează de acesta si de participanţii care au fost informaţi.

            - procesul verbal se redactează de mediator şi se semnează de acesta şi de partea prezentă, în lipsa celeilalte/celorlalte părţi.

            - procesul verbal se redactează si se semneză numai de mediator, după care se înmânează părţii prezente.

Concluzionând, faţă de forma juridică a celor două documente analizate mai sus, consider că certificatul de informare , după cum îi spune şi numele este un act juridic unilateral prin care autoritatea emitentă, cum este cazul mediatorului, certifică faptul că două sau mai multe parţi s-au prezentat şi au fost informate despre avantajele medierii. În această situație opinia mea este că cetificatul de informare trebuie sa fie semnat doar de către mediator.

În ce priveşte procesul verbal, consider că acesta trebuie să se semneze şi de partea prezentă, alături de mediator, procesul verbal reprezentând un act juridic bilateral care se încheie întotdeauna de două sau mai multe părţi semnatare.

Prezentul articol reprezintă o teză care poate constitui o premisă pentru stabilirea unor practici unitare pentru implementarea în practică a informării obligatorii. În concluzie, răspunsul meu la întrebarea din titlul acestui articol este: da, este necesară!

                                                                                      Mediator Cristian Şerban

Anul 2013 va reprezenta o filă de istorie în România în ce privește medierea!

Bine ne-am găsit 

în 2013!!!

        Să avem cu toții un an mai bun, cu mai multe realizări, cu mai multă sănatate și cu mai multe bucurii, pentru că un om cu mai multe bucurii e un om mai "bogat"!

       Iar pentru mediatori și nu numai, nu uitați, anul 2013 e ANUL MEDIERII ÎN ROMANIA! Momentul 1 februarie 2013 de la care informarea va fi obligatorie în instanțele românești, este un moment istoric în medierea din România. Acest nou start reprezintă, în opinia mea, renașterea medierii. Este foarte important ca această "renaștere" să fie viabilă, iar "scorul" obținut, ca și un copil la naștere, să fie spre 9, dacă nu spre 10.

       Este important ca mediatorii, Consiliul de Mediere, asociațiile din domeniul medierii, alături de instituțiile interesate, să își dea mâna și să aibă un start bun. Nu poate fi acceptat un start slab, pentru că altfel, acest concept nou al medierii ar putea fi compromis. Mă gândesc acum la ce spunea domnul judecător Cristi Danileț care întreba despre mediatorii din județele mai îndepărtate și de numărul mediatorilor din acele localități mai mici. Sper ca decidenții din mediere să fi rezolvat aceasta problemă, măcar în parte.

       Îmi permit să fac această apreciere pentru că, alături de toți cei interesați de soarta medierii, doresc ca marele examen al medierii din 2013 să fie trecut cu succes. 

       Închei prin a ura tuturor succes în această activitate (și nu numai), inclusiv mie, și cu speranța că anul 2013 va reprezenta o filă de istorie în România în ce privește medierea, cu un impact major asupra jucătorilor de pe piața confictelor, cu referire specială la judecători, avocați, consilieri juridici, la marea masă a justițiabililor ca părți implicate în conflicte/litigii/dosare/procese/etc, alături de toți cei implicați în aceste evenimente.

         

LA MULȚI ANI !!!

SĂRBĂTORI FERICITE LA TOATĂ LUMEA !!!

Sărbători fericite,

 Crăciun fericit 

și 

La mulți ani,

pentru toți colegii mediatori, pentru cititorii mei, pentru toți care apreciază Medierea și nu numai!

Fie ca medierea să funcționeze, iar mediatorii să reprezinte acei "formatori" care să acționeze  pentru ca societatea românească, prin membrii ei, în timp, să evolueze în așa măsură încât românii să caute mediatorul și să nu mai prefere să ajungă în instanța de judecată!