Cum rezonăm cu Conflictul sau Medierea cu propria persoană

Sunt obișnuit să studiez, să interpretez, să comentez legi. Astăzi scriu însă despre o altfel de lege, mult mai importantă pentru fiecare dintre noi – Legea rezonanței. Ideile care vor urma vin sub influența unui interesant documentar despre puterea gândurilor și modul în care acestea rezonează în întreg Universul, pline de energie pozitivă sau negativă.  Indiferent ce va crede fiecare dintre noi care va viziona acest film, un lucru e sigur: fundamentul "Legii" enunțate privește faptul că putem să ne influențăm propriile trăiri, cât și ale celor din jurul nostru. Acest secret îl știm cu toții, însă puțini îl aplicăm. Se pare că filmul are la bază studii științifice, deci am putea să îl credem. Dacă da, dacă sunt corecte susținerile, ce facem noi? Cum procedăm de mâine? Facem ceva? Nu ar trebui oare să vizualizăm mai bine lucrurile negative pentru a le înlătura și a le transforma în lucruri pozitive?

Care este aspectul negativ cel mai des întâlnit la omul social? Evident: CONFLICTUL. În primul rând Conflictul cu sine însuși. Din nerezolvarea acestui conflict interior, omul își dezvoltă Conflicte cu cei din jurul lui: cu partenerul de viață, cu copiii, frații, părinții, colegii, vecinii, etc. Conflictele nerezolvate, prelungite, sapă încet dar sigur în viața oamenilor, întreținând emoțiile negative, care la rândul lor determină moartea unui număr important de neuroni din creierul uman.

Amânarea rezolvării conflictelor reprezintă o opreliște în trăirea unei vieți armonioase și echilibrate. Aceasta este valabil, indiferent dacă conflictul este unul din relațiile de familie sau unul la locul de muncă. Afectarea individului poate fi mai mult sau mai puțin intensă, funcție de caracteristicile personale ale acestuia, inclusiv de toleranța acestuia la stres sau capacitatea acestuia de a rezista în timp tensiunii create de conflict. Oricât ar fi de puternic individul, trăirea alături de Conflict e un război pierdut, singura problemă este când, respectiv cât de mult a putut rezista.

Victimele colaterale ale Conflictului unei persoane cu un terț, inclusiv cu sine însuși, sunt cei apropiați într-un fel sau altul de persoana în conflict. Soluționarea unui conflict, momentul luării hotărârii de a-l stinge trebuie să țină cont și de efectele acestuia față de cei din jurul său. Prelungirea conflictului poate fi uneori catastrofală, la nivelul sănătății individului și ai celor apropiați. Costurile pot fi uneori mai mari decât obiectul conflictului sau și mai grav, de nereparat la nivelul sănătății sau a vieții individului.

Hotărârile pentru stingerea conflictului, indiferent dacă aceasta înseamnă un divorț amiabil sau plata unor despăgubiri, trebuie luate AZI, mâine poate fi prea târziu.

Dacă oamenii ar învăța să caute trăirile pozitive și să înlăture aspectele negative, rata litigiilor ar scădea serios. In acest sens propun înainte de toate recurgerea la "medierea cu sine însuși" și apoi medierea cu ceilalti. Dacă individul va obține cu sine însuși un ACORD, atunci va obține și din medierea cu ceilalți.

Are legătură documentarul ”Legea rezonanței” cu medierea? Absolut că da, spun eu. Mă explicitez prin relatarea unei situații. În urma postării unui articol acum ceva vreme au apărut anumite opinii ale unor colegi mediatori și avocați, care m-au determinat să exclam: "De asta iubesc eu medierea!" Am fost întrebat de ce iubesc medierea și răspunsul meu a fost "pentru că reprezintă o stare de spirit". Reacția unui coleg avocat a fost: "Adică e o chestie ZEN?"

Succesul unei medieri reușite este ASCULTAREA celorlalti, dar si a sinelui tau. Omul are puterea să aleagă, iar soluția este alegerea unei soluții benefice pe termen lung. Indiferent ce va crede fiecare dintre noi care va viziona acest documentar, un lucru este sigur: CONFLICTUL TREBUIE ÎNLĂTURAT, iar trăirile negative trebuie înlocuite cu trăiri pozitive.

În mediere, dorința de a înceta Conflictul este fundamentală. Chiar dacă acceptarea încetării conflictului poate emana din analiza și calcularea anumitor factori care conjugă la satisfacerea în totalitate sau în parte a unor scopuri imediate sau la înlăturarea unor riscuri sau incertitudini viitoare, important este că părțile în conflict, fiecare în structura acesteia acceptă sau urmărește depășirea acestei stări specifice și înlocuirea cu o stare superioară capabilă să controleze și să gestioneze conflictul.

Tot ceea ce trebuie să facem este ca AZI să hotărâm că nu mai trebuie să întârziem nicio zi în care să trăim cu "povara" conflictului și să ne dorim un confort interior suficient pentru trecerea în viață la "nivelul următor".

Aici puteți viziona documentarul ”Legea rezonanței”.

Medierea poate fi tratamentul corect pentru cazurile de malpraxis medical

Blocați de multe ori în problemele cotidiene, uităm că viața ne oferă alternative. Despre alternativa la medicina convențională și despre alternativa la justiția clasică s-a discutat în același context și cu aceeași seriozitate la Forumul Internațional de Medicină Alopată și Alternativă, desfășurat la finalul lunii trecute. A fost o șansă pentru mine să ascult reprezentanți remarcabili din domeniul medicinei alopate și al medicinei alternative, dar și să pot să le vorbesc, în cadrul unei prezentări despre “Medierea si Malpraxisul medical. O metodă alternativă de soluţionare a conflictului din domeniul medical”.

 

Dacă rămânem pe teritoriul analogiilor, pot spune că, aşa cum acupunctura este o metodă de medicină alternativă în raport de medicina alopată, tot aşa medierea este o metodă alternativă de soluţionare a conflictelor faţă de justiţia clasică. Iar soluționarea cazurilor de malpraxis medical are nevoie de alternative realiste și benefice pentru părți.

Începând din 15 februarie 2013, conform Legii nr. 92/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, care a suferit completări şi modificări importante în 2012, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în litigiile de muncă, în domeniul protecţiei consumatorilor, etc., precum şi în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură.

Malpraxisul este definit de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ca fiind eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare sau farmaceutice.

Malpraxisul medical trebuie abordat din perspectiva pacientului, a medicului, cât şi a companiei de asigurări. Din ce in ce mai mulţi pacienţi îşi cunosc drepturile şi acţionează în consecinţa. Colegiul Medicilor se confruntă cu un volum destul de mare de sesizări şi încearcă să soluţioneze sesizările primite în măsura disponibilității specialiștilor si experților .

Încălcarea unei norme deontologice, fără a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage răspunderea disciplinară a medicului, însă în situaţia în care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis. Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie să existe cumulativ o conduită ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate între conduita culpabilă şi rezultatul vătămător, vinovăţie din partea pers

onalului medical şi să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură răspunderea juridică.

Implicarea medicului reclamat pentru malpraxis este analizată de către Colegiul Medicilor doar prin prisma prevederilor Codului Deontologic medical si nicidecum Colegiul nu ia decizii în privinţa prejudiciului produs prin malpraxis. În privinţa răspunderii civile sau penale a medicului se pronunţă instanţa sau organele abilitate, decizia Colegiului  constituind doar o proba extrajudiciară.

Pentru stabilirea cazurilor de răspunde civilă a personalului medical în baza Legii nr. 95/2006, la nivelul fiecărei autorităţi publice judeţene sau a municipiului Bucureşti se constituie o Comisie de monitorizare ce este competentă pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie sesizată de către o persoană păgubită printr-un act medical, ori de către moştenitorii săi, în caz de deces. Comisia stabileşte, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de malpraxis. În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părţile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată competentă. Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun.

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum şi pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul medical, respectiv prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală ori decesul.

Medierea cazurilor de malpraxis poate interveni în orice moment pe parcursul procedurii de constatare a existenţei acestuia, inclusiv ulterior în faţa instanţelor de judecată, în orice fază a procesului.

S-ar putea ca unele persoane să privească medierea unui asemenea conflict din domeniul medical ca o recunoaştere a faptei medicului sau a persoanelor şi instituţiilor medicale implicate. În general, există o reticenţă din partea persoanelor acuzate să apeleze la o înţelegere, indiferent ce formă ar îmbrăca înțelegerea, însă aceasta este o idee preconcepută, persoanele implicate omiţând exact fondul problemei cu care se confruntă. Cel puţin în primă fază, nu țin cont de interesul propriu al protejării imediate a imaginii care poate suferi deteriorări iremediabile, respectiv de interesul imediat al persoanei vătămate sau ai reprezentanţilor acesteia care au nevoie de înţelegerea situaţiei şi față de care se poate merge de la oferirea de scuze până la o ofertă de despăgubiri, atunci când este cazul, pe lângă eventualele plăţi făcute de asigurător.

Din păcate, malpraxisul medical este o sursă de procese publice, de ştiri TV de senzaţie şi o formă de a analiza întreaga viaţă profesională a unui medic care a greşit poate o singură dată în activitatea sa, în loc sa fie un domeniu în care să aibă acces doar părţile implicate, alături de specialiştii în medicină şi drept.

Din această perspectivă medicii ar trebui sa fie primii care să militeze pentru încheierea unor acorduri de mediere completate cu clauze stricte de confidenţialitate care să fie semnate de către participanţii la mediere. Expunerea într-un cadru privat, în biroul mediatorului a nevoilor şi frustrărilor ce le are un pacient față de medic sau faţă de unitatea medicală pot fi reliefate mai bine în procedura confidenţială a medierii, iar aceasta nu poate reprezenta decât un aspect pozitiv, atât pentru pacient, cât şi pentru medic sau instituţia medicală.

Fundamental de observat este faptul că medierea deschide o poartă către găsirea unor soluţii care să reprezinte mai bine interesele părţilor implicate în conflict, fără analiza şi actul de dispoziţie al unor persoane cu atribuţii de putere, care să hotărască într-un mod mai mult sau mai puţin mulţumitor pentru una sau alta dintre părţile implicate.

Un alt aspect important este că în mediere nu se urmăreşte găsirea de vinovaţi, ci doar rezolvarea unor probleme şi satisfacerea unor nevoi atunci când părţile sunt de bună credinţă, dar mai ales realiste în ce priveşte obţinerea prin consens a dezideratelor lor, cel puţin în parte.

În multe situaţii de malpraxis conflictul dintre personalul medical şi pacient este amplificat în mod artificial, iar procesul civil sau penal întrerupe relaţia dintre personalul medical şi pacient, amplificând conflictul. Astfel, medierea reuşeşte să aşeze părţile faţă în faţă, fiecare parte ascultând punctul de vedere al celeilalte. Având în vedere că malpraxisul nu presupune intenţia personalului medical, este de aşteptat ca tensiunea existentă între părţi să se diminueze pe parcursul medierii şi acestea să ajungă la un acord.

Mai mult, medierea poate fi aplicată cu succes în situaţia în care fapta medicului îmbracă forma unei infracţiuni la care împăcarea parţilor înlătură răspunderea penală, fiind ideală ajungerea la o înţelegere. De asemenea, medierea este posibilă inclusiv în cazul faptelor grave incriminate şi sancţionate de legea penală, în ce priveşte latura civilă a procesului penal, care are ca obiect acordarea de despăgubiri.

Cred foarte tare că pentru a se recurge la procedura medierii e nevoie de o analiză corectă a raporturilor cu partea adversă în conflict, dar mai ales de o analiză personală a minusurilor şi plusurilor pe care partea le deţine în conflict, inclusiv de o analiză a posibilelor câştiguri şi a posibilelor pierderi materiale, emoţionale sau de imagine care pot avea loc în urma analizării, judecării sau expunerii diferendului, atât de către instituţiile abilitate sau de către mass-media, inclusiv de publicul larg.

Din nefericire, in cele mai multe cazuri, părţile implicate nu sunt deloc raţionale când îşi evaluează şansele de succes în cazul unui proces, precum şi daunele ce le pot fi imputate. Din această cauză, majoritatea proceselor de malpraxis nu se închid în mod amiabil.

Medierea merită încercată, cel puţin pentru că oferă posibilitatea ca oricând în cadrul procedurii să se poate renunţa în favoarea escaladării conflictului în faţa instanţelor de judecată. Cine înţelege că soluţia finală la care se poate ajunge, chiar după mai multe şedinţe de negociere, asistată şi facilitată de mediator, este una controlată şi acceptată, va da expunerea publică a litigiului şi judecarea de către instanţa de judecată, pe mediere, chiar dacă la final rezultatul va fi doar parţial!

În prezent medierea funcţionează în domeniul medical, pacientul urmărind repararea prejudiciului cât mai curând posibil de la producerea vătămării, iar medicul fiind deschis la dialog tocmai pentru a-şi proteja cariera şi imaginea. Deşi funcţionează, medierea a fost aleasă până acum ca excepţie, regula constituind-o antamarea litigiului în faţa instanţelor de judecată.

Sper că odată cu obligarea părţilor să parcurgă şedinţa de informare cu privire la avantajele acesteia, conform legii medierii, cazurile de malpraxis medical vor fi rezolvate predominant prin mediere, iar părţile vor fi conştientizate mai mult ca niciodată că este în avantajul lor să utilizeze această metodă alternativă de rezolvare a conflictelor în defavoarea justiţiei clasice.

Dincolo de discuțiile despre mediere, ca soluție pentru rezolvarea cazurilor de malpraxis, Forumul Internațional de Medicină Alopată și Alternativă mi-a dat ocazia să ascult și să cunosc oameni pe care îi consider nişte profesionişti ai vieţii. Am fost impresionat de participanti, de calitatea lor profesională, indiferent că reprezentau domeniul medicinii alopate sau al medicinii alternative. Remarc prezentările deosebite făcute de prof. univ. dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România, conf. univ. dr. Vasile Niţescu, prof. univ. dr. gen. Dumitru Constantin Dulcan, dr. Corneliu Moldovan sau academicianul Alexandru Bogdan.

 

În cele doua zile de forum am învăţat foarte multe de la medicii de toate felurile și vreau sa cred că şi domniile lor au plecat de la forum cu un plus de valoare prin informaţiile despre mediere.

                                                  Mediator Cristian Șerban

Controlul intern managerial și implicațiile medierii în gestionarea riscurilor

Deși la o primă vedere controlul intern managerial nu are legătură cu medierea, atunci când înțelegi mai bine managementul luării unei decizii, poți determina mai ușor cum se naște un conflict, dar mai ales care sunt pârghiile pentru eradicarea conflictului.

Conflictul organizațional, conflictul de muncă și nu în ultimul rând conflictul rezultat din acțiuni sau inacțiuni care determină răspunderea civilă poate fi facilitat de o implementare precară a sistemului de control intern managerial.

Toate aceste aspecte s-au discutat pe larg la Conferința cu tema „Impementarea și autoevaluarea sistemelor de control intern /managerial”, care a avut loc pe 25 martie a.c. la Centrul de conferințe al Hotelului Intercontinental.

Implementarea sistemului de control intern managerial prin standardele acestuia, conduce la o scădere substanțială a apariției conflictului, litigiului sau prejudiciului.

Conceptul de control intern a apărut inițial în sectorul privat și a fost apanajul contabililor și al auditorilor. Ulterior sfera controlului intern s-a extins la toate activitățile entității, existând o preocupare a managerilor pentru crearea unor sisteme de control eficace, care să le asigure un control al entității în vederea asigurării obiectivelor stabilite. Sistemul a fost implementat și la autoritățile și instituțiile publice, având în vedere necesitatea creșterii calității actului managerial.

În prezent este unanim acceptat că noțiunea de Control intern presupune un instrument managerial utilizat pentru a furniza o asigurare rezonabilă că obiectivele managementului sunt îndeplinite.

Controlul intern, conform definiției adoptate de Comisia Europeană, este un ansamblu al politicilor și procedurilor concepute și implementate de către managementul și personalul entității publice, în vederea furnizării unei asigurări rezonabile pentru:

•   atingerea obiectivelor entității publice într-un mod economic, eficient și eficace;
•  respectarea regulilor externe și a politicilor și regulilor managementului;
• protejarea bunurilor și a informațiilor;
•  prevenirea și depistarea fraudelor și a greșelilor;
• calitatea documentelor de contabilitate și producerea în timp util de informații de încredere, referitoare la segmental financiar și de management.     

În România, având în vedere angajamentele asumate în negocierile cu Uniunea Europeană, în 2005 a apărut Ordinul M.F.P. nr. 946/2005 pentru aprobarea “Codului controlului intern cuprinzând standardele de management/ control intern la entitățile publice” și pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial.

În esenţă, conform Ordinului sus menționat, conducătorii entităților publice trebuie să dispună măsurile necesare pentru elaborarea și/sau dezvoltarea sistemelor de control managerial ale fiecărei organizații, inclusiv a procedurilor, formalizate pe activități, tinând cont de particularitățile cadrului legal, organizațional, de personal, de finanțare și de alte elemente specifice, precum și de cele 25 de standarde.

Entitatea publică trebuie să definească obiectivele determinante, legate de scopurile sale, precum și cele complementare, legate de fiabilitatea informațiilor, conformitatea cu legile, regulamentele și politicile interne și să comunice obiectivele definite tuturor salariaților și terților interesați.

Evenimentele care pot afecta realizarea obiectivelor constituie riscuri care trebuie identificate. Managementul are obligatia de a identifica riscurile și de a intreprinde acele acțiuni care plasează și mențin riscurile în limite acceptabile. Trebuie menținut un echilibru între nivelul acceptabil al riscurilor și costurile pe care le implică aceste acțiuni.

Conferința din 25 februarie a avut ca vorbitori specialiști în control și audit, iar abordările tematice au privit controlul intern managerial de la obligaţia legală la instrument util managerului, confuzii şi erori posibile în sfera controlul intern managerial, dificultăţi în elaborarea unor standarde, clarificări privind unele standarde, etc.

Aspectul fundamental pe care l-am înţeles din multele informaţii prezentate de specialiştii prezenţi la eveniment este acela că evitarea unor posibile conflicte sau litigii ţine şi de apetitul la risc pe care îl are fiecare manager, pe lângă alţi factori externi care influenţează decizia.

Într-un exemplu prezentat, pentru riscul căderii reţelei de calculatoare într-o unitate medicală, un manager este dispus să accepte întreruperea activităţii entităţii maxim 4 ore, cu plata unor costuri asociate. Un alt manager poate accepta întreruperea activităţii entităţii maxim 10 minute, cu costuri asociate mai mari. În oricare din cazuri, vor exista anumite consecinţe, de la prejudicierea unor persoane până la riscuri de imagine, etc.

Concluzia care se poate extrage este că gestionarea anumitor riscuri se concretizează în luarea anumitor măsuri, cu o anumită cantitate de costuri.

Revenind la mediere, apreciez că orice manager, fie de organizaţie privată, fie de entitate publică, inclusiv orice persoană care va apela la procedura medierii, îşi va asuma un risc mai mic faţă de expunerea la judecata clasică, având posibilitatea să-şi gestioneze în condiţiile şi limitele dorite stingerea conflictelor în care este angrenată organizaţia, entitatea sau propria persoană.

De aceea, companiile multinaţionale utilizează din ce în ce mai mult medierea ca modalitate de soluţionare a conflictelor, dat fiind avantajele şi angrenarea unui risc mai mic în gestionarea diferendului, indiferent de natura acestuia.

Sper ca şi entităţile publice să apeleze la mediere, fără timiditate, când vor descoperi beneficiile acesteia, în raport şi de managementul entităților, de obiectul de activitate, precum şi de legislaţia aplicabilă.

                                                                                         Mediator Cristian Şerban

Pledoaria unui avocat față de decăderea actului de justitie sau 100 de motive reale pentru a alege Medierea!

            Tot umblând pe Facebook să mai văd ce mai e nou și ce articole interesante s-au mai scris despre mediere, am vazut o colegă mediator care dădu-se share la statusul unei doamne avocat. M-a atras începutul postării care suna „Nu ma pot abtine sa nu fac niste reflexii...”. Am vazut apoi că era vorba despre Noul Cod de Procedură Civilă, am văzut că are legătură cu activitatea mea juridică și implicit cu medierea și evident am purces la parcurgerea rândurilor.

         Citind exemplele colegei avocat care descriau cum „S-a lovit sistematic in justitiabili, magistrati, avocati, in bunul simt si in speranta noastra de a ne putea organiza mai bine”, pe de o parte, m-am regăsit în unele dintre ele prin activitatea mea de reprezentare în instanțe, iar pe de altă parte, am văzut în aceste exemple unele dintre cele mai reale, solide, concrete, dure și extrem de adevărate motive care să justifice apelarea la procedura medierii în anul de grație 2013, culmea, chiar din gura unui avocat. Subliniez acest fapt dat fiind că în ce mă privește în ultima perioadă majoritatea colegilor avocați cu care colaborez și cărora le vorbesc despre mediere, afișează o expresie contradictorie pe față, încercând parcă să ascundă dezaprobarea lor față de ideea de a apela la mediere.

         Pentru cine are de-a face cu instanțele rândurile scrise scrise de colega avocat sunt dureroase. Personal mi-am pus multe speranțe în Noul Cod de Procedură Civilă. Pe vechiul Cod, majoritatea acțiunilor depuse de subsemnatul au fost pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 iar termenele acordate erau de 1 an sau în cazuri fericite de 8-9 luni. Ultimul dosar depus de un coleg are termen în octombrie a.c.

         Și totuși muți avocați nu preferă medierea. Evident, au motivele lor și le respect.

         Aș mai putea spune unele lucruri însă doresc să împărtășesc și altora, mai ales colegilor mediatori nejuriști, care nu au bătut instanțele, din experiența dură dar extrem de reală a colegei avocat, experiența tuturor practicienilor de drept, de altfel, însă nu pentru domniile lor, ci în special pentru a împărtăși mai departe clienților, cu atât mai mult dacă sunt reprezentați sau asistați de avocat.

         Nu în ultimul rând, mi-aș dori ca și alți colegi avocați, citind exemplele colegei avocat, autoarea rândurilor citate de subsemnatul, să se regăsească în aceste exemple, să recunoască în sinea lor adevărul acestor situații, chiar dacă nu mulți au „curajul” să aștearnă asemenea rânduri cu adevăruri simple, dar extrem de complexe în conținutul lor.

         Citez mai jos rândurile scrise colega avocat cu mențiunea că în ce mă privește consider că reprezintă cea mai puternică, motivată și extrem de ancorată în realitate pledoarie pentru IMPLEMENTAREA MEDIERII în instanțele din România anilor 2013, pe care eu am auzit-o vreodată și la care subscriu prin aceste rânduri.

            Sursa: www.facebook.com/CabinetDeAvocatConstantinescuRoxanaMihaela

„Cabinet de avocat Constantinescu Roxana Mihaela

March 11

Nu ma pot abtine sa nu fac niste reflexii...

La ce a folosit promulgarea Legii de punere in aplicare a Noului Cod de procedura civila ? Mister ! .....sau a legilor ce privesc degrevarea actului de justitie si a instantelor judecatoresti ? In tara este un haos de neinchipuit , in instante o adevarata isterie.

S-a lovit sistematic in justitiabili, magistrati, avocati, in bunul simt si in speranta noastra de a ne putea organiza mai bine.

Exemple :
- nu se respecta dispozitii ce tin de luarea cu prioritate a dosarelor cu avocati ;
- nu se admit cererile de amanari fara discutii;
- nu se fixeaza ore de strigare a cauzelor;
- se cere formularea de raspunsuri la actiuni necomunicate;
- arhivele sunt supraaglomerate;
- accesul la ele sau la judecatorul de servici pentru scoaterea - unui dosar dureaza o zi intreaga;
- avocatii ies din sali dupa ora 21,00 sau 22,30 desi intra de la 8,30.
- toate dosarele se iau la ordine indiferent de cauza.
- desi prioritate au cele de la Tribunal, Judecatoriile emit pretentii sa te prezinti mai intai in salile lor;
- nu se admit cereri de lasare la a doua strigare, pe motiv ca trebuie sa -ti lasi substitutor;
- se impune procedura medierii, pentru oameni ce nu au nici cea mai vaga idee ce inseamna si se anuleaza actiuni pe rupte pentru neparcurgerea ei;
- se dau termene atat de largi incat formulam la greu cereri de preschimbare termen de judecata.
- se cere depunerea de acte, fara ca ele sa poata fi eliberate de la serviciile ce le detin.
- se invoca decaderea din proba pentru cei ce nu pot nominaliza probatoriile de care inteleg sa se foloseasca.
- se impune depunerea in avans inclusiv a interogatoriului, astfel ca factorul si elentul ,, surpriza,, nu mai exista.
Grefierii nu au spatii de depozitare, judecatorii traiesc in birouri supraaglomerate, trec printre maldare de dosare, nu au logistica, nu au putere sa faca fata volumului de activitate.
Avocatii nu au timp de consultatii, redactari, formulari de raspunsuri, interogatorii, liste de probatorii. Totul a devenit o jalnica cursa contracronometru,in care am ajuns sa ne reprosam unii altora disfunctionalitati ce nu tin de noi, ci de lipsa de spatiu, mobilier,calculatoare, softuri,bani.
Se munceste cat 10, in conditii de stress maxim. Scopul e unul singur....singurul vizibil : sa nu mai apucam pensia !
Cum este posibil sa tii sali arhipline cu oameni care ies din servicii o zi intreaga, numai ca sa respecti ordinea de pe lista ? Nici aer sa respiram nu avem !
Cum este posibil sa pretinzi unor oameni striviti de oboseala sa fie activi , sa raspunda la interogatoriu, cand ii tii peste 10 ore in sali, nemancati ?
Cum este posibil sa pui pumnul in gura avocatilor, pretinzand ca se inregistreaza si nu pot face imprimarea benzilor decat in ordine ?
Cum se poate ca un judecator sa intre cu 140 dosare pe zi ?
Unde mai este calitatea actului de justitie ?
Vad in fiecare zi copii- judecator striviti de oboseala, incercanati, imbatraniti inainte de vreme, care nici sa vorbeasca nu mai pot dupa 12 ore de sedinta. vad avocati care alearga de la un complet la altul, de la o instanta la alta, pe care servietele grele ii doboara, fara suflu sa mai puna si concluzii macar, simt enervarea justitiabililor care reproseaza ca nu raspunzi la telefon, ca nu respecti programarea, ca nu esti in birou, ca trebuie sa indure miroosul fetid al salii ......Si simt nervi, nervi,nervi cum cresc pana la paroxism.....Cum te siimti cand dupa 2 minute de pledoarie ti se atrage atentia ca mai ..unul de vorbit ? Ca un nimic !
Cum te simti cand ai de pregatit o cauza si nu ai practic timp sa o faci temeinic, adevarat pentru ca zi lumina ai stat in sala de judecata ?
Nu mai avem timp, viata,putere......Ni se iau si ultimile ,, averi,,.Poate vede cineva.....”

         Întrucât consider că nu mai e nimic de comentat, închei prin a mulțumi colegei pentru exercițiul de sinceritate și pentru puterea de a spune lucrurilor pe nume. Mulțumiri și felicitări, stimată colegă indiferent cât de mulți sau de puțini vor fi cei care vor recunoaște adevărurile expuse de dumneavoastră !

                                                 Cristian Șerban, Mediator

Cum a fost vazută medierea la Conferința de la Băile Olănești din 23 februarie de importanți profesori de drept. No comment!

                                              Sursa: JURIDICE

       Baroul Vâlcea și Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților, în colaborare cu Baroul Argeș și Baroul Olt, au  organizat în 23 februarie la Băile Olănești Conferința “Probleme de drept civil și de procedură civilă în reglementarea Noilor Coduri”.

         Evenimentul a fost transmis live și pe Juridice.ro în calitate de partener media.

         Printre participanții de marcă la Conferință s-au numărat Prof. univ. dr. Corneliu BÎRSAN – Profesor emerit al Facultății de Drept a Universității din București, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – care a susținut tema  Probleme privitoare la procedura în fața CEDO, Prof. univ. dr. Gabriel BOROI – Rectorul Universității Nicolae Titulescu din București, formator INM, membru al Comisiei de redactare a noului Cod de procedura civilă și a legii de punere în aplicare – care a susținut tema   Analiza unor dispoziții privind acțiunea în revendicare și accesiunea imobiliară artificală, Prof. univ. dr. Ligia CĂTUNA -  Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, avocat, lector INPPA – care a susținut tema   Interpretarea unor noțiuni din noul Cod de procedură civilă, Bogdan DUMITRACHE – membru al comisiei de redactare al Noului Cod civil și a legii de punere în aplicare, formator INM, executor judecătoresc – care a susținut tema   Ipoteca imobiliară – regina garanțiilor și în noile coduri.

         Dintre vorbitorii la Conferință doar doi au atins problematica medierii.

         Prof. univ. dr. Ligia CĂTUNA, în calitatea domniei sale de avocat a făcut o analiză detaliată asupra acestei instituții în raport și de noul Cod de procedură civilă. Astfel, domnia sa a facut o paralelă între Legea avocaturii şi Legea medierii. S-a arătat astfel că prin Legea organizării  profesiei de avocat, conform art.3 lit.f, avocatul poate desfăşura activităţi de mediere, concluzionând că se poate ca avocatul să fie mediator, dar nu se poate ca mediatorul să fie avocat.

         În acest context vorbitoarea s-a întrebat dacă textul prin care avocaţii pot desfăşura activitatea de mediere a fost abrogat. Tot domnia sa a acordat şi răspunsul în sensul că abrogarea trebuie să fie expresă, textul în discuţie fiind în vigoare şi că acesta poate să fie utilizat de practicianii avocați.

         O altă întrebare ridicată de prof. univ. dr. Ligia Cătuna a fost dacă poate avocatul să desfăşoare activităţi de mediere. Răspunsul enunţat de domnia sa a fost că  prin raportare la Legea medierii, din nefericire pentru avocaţi, nu, dar dacă se face distincţia între cele două instituţii cu care lucrează codul, procedura de informare  şi procedura de mediere, ar trebui să se interpreteze în spiritul legii şi nu în litera ei.

         S-a opinat astfel că activitatea de informare cu privire la existenţa medierii este o activitate de consultanţă juridică pe care avocatul este obligat să o facă şi pe care este obligat să o introducă în consultanţa juridică generală pe care o oferă clientului în momentul în care acesta îl sesizează cu un eventual raport juridic litigios.

         S-a concluzionat în continuare că este obligatorie  conlucrarea între un mediator şi un avocat, inclusiv în faza informării cu privire la mediere.

         “Nu contest calitatea cursurilor care se oferă pentru formarea de mediatori şi nici capacitatea profesională a celor care au absolvit aceste cursuri, contest însă capacitatea domniilor lor de a indentifica raportul juridic litigios în mod corect, în măsura în care aceştia nu sunt absolvenţi de ştiinţe juridice. Inutil să spun că de multe ori şi pentru noi este greu de identificat  cu cine ne judecăm în contradictoriu. De multe ori şi pentru noi este greu de identificat ce anume vom putea cere pârâtului”, a precizat doamna prof.univ.dr. Ligia Cătuna.

         Faţă de textul art.227 din NCPC conform căruia judecătorul îndrumă părţile spre şedinţa de informare, a arătat domnia sa, că este de acord cu acest text cu precizarea că ar adăuga alături de cuvantul mediator şi cuvantul avocat.

         “Am încălca noi cumva Legea  medierii dacă am încheia un proces verbal  de informare cu privire la avantajele acesteia ? ... Îmi oferă Legea avocaturii vreun instrument prin care să atest că am efectuat această procedură de informare ? Răspunsul îl dă tot art.3 din Legea 51 care spune că avocatul poate redacta acte, poate atesta conţinutul actului, data redactării sale, precum şi identitatea părţilor. ... Putem fi subiecţi ai înfracțiunii astfel cum este definită de Legea medierii ? Cred că nu, problema care se poate însă ridica este cu privire la natura probatorie a înscrisului pe care avocatul îl pregăteşte şi îl depune în faţa instanţei ...”, a precizat d-na prof. univ. dr. Ligia Cătuna.

         În acest sens d-na prof. univ. dr. Ligia Cătuna  a conchis că dacă înscrisul redactat de avocat poate să producă efectele doveditoare ale înscrisului redactat de mediator, va reveni fiecărui complet de judecată sarcina sa decidă.

         A mai arătat domnia sa că avocaţii pot întinde o mană de ajutor şi instanţelor şi clienţilor şi mai ales mediatorilor care nu sunt specialişti în drept şi că lucrurile s-ar rezolva foarte simplu, ca propunere de lege ferenda, dacă legiuitorul în textul care îl obilgă pe judecător să îndrepte justiţiabilul spre mediator, să fie introdus şi avocatul alături de mediator, fără ca prin acesta să  transforme avocatul în mediator ca profesie liberală distinctă.

         O altă concluzie exprimată de d-na prof. univ. dr. Ligia Cătuna a fost că sunt situaţii în care Legea medierii este inadmisibil de aplicat, invocand ca exemple contribuţia la întreţinere din dreptul familiei şi litigiile de muncă.

         Al doilea vorbitor care a atins subiectul medierii, însă mult mai pe scurt, a fost prof. univ. dr. Gabriel BOROI care și-a exprimat neîncrederea în funcționarea medierii în Romania. Acesta a arătat că și înainte de 1989 au funcționat Comisiile de judecată care eliberau procese verbale de împăciuire și care ajunseseră o formalitate.

         A mai arătat domnia sa că în Germania oamenii apelează la metodele alternative inclusiv la mediere dar acolo e o altă mentalitate.

         „Românii vor să se judece” a mai susținut domnul prof. univ. dr. Gabriel BOROI, considerând că în România e nevoie de schimbarea mentalității.

      

                                                  Cristian Șerban, mediator 

Din 15 februarie o noua emisiune națională „MEDIATORII AU TALENT” !

                De astăzi Justiția din România a pășit într-o nouă eră prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, alături de legea specială care reglementează obligativitatea informării asupra avantajelor medierii în materie civilă.

               Pentru profesioniștii dreptului, cât și pentru mediatori acest moment este covârșitor. Atât noul CPC, cât si instituția medierii vor da o nouă față activitații in instanțe. Toată lumea, conform legii, începând din 15 februarie trebuie să se supună unor noi norme, atât cu privire la activitatea de judecată cu toate fațetele și procedurile ei, dar mai ales noului trend, noului suflu care se numește MEDIERE, cu faza ei intermedieră numită INFORMARE asupra avantajelor medierii.

                Din păcate, noul debut al acestei instituții novatoare a fost ușor denaturat de inși mai mult sau mai puțini înteresați direct sau indirect de efectele implementării medierii sau de persoane care s-au speriat de efectele acestui nou mod de soluționare a conflictului. Nu pot să nu spun asta, ca un om care iubește conceptul medierii și care s-a săturat să lupte la bară cu cei care, dincolo de ea, sunt puși să împartă dreptatea.

                 Nu spun asta ca un reproș pentru cei care sunt judecători, ci spun asta ca un IMBOLD, atât pentru cei care au activat în raporturi diferite cu instanțele judecătorești, dar mai ales pentru cei care nu au avut de-a face cu acestea și mă refer atât la colegii mediatori cu studii altele decât juricice și pentru orice om, de orice profesie, care, din fericire pentru el, nu a avut de-a face încă cu sistemul de justiție în calitate de subiect direct implicat. Mesajul meu pentru aceștia din urmă este următorul: STAȚI LINIȘTIȚI, NU AȚI PIERDUT NIMIC, dimpotrivă, ați câștigat timp, ați economisit bani, nu v-ați alterat neuronii, nu v-ați împărtășit problemele personale în fața unei mase de oameni străini, nu ați simțit gustul amar al înfrângerii concretizat în expresia „dureroasă” RESPINGE ACȚIUNEA, dacă cereați ceva judecătorului sau și mai rău, ADMITE ACȚIUNEA, dacă cineva cerea ceva de la dumneavoastră.

           Aș vrea să revin o clipă la noul act normativ numit Noul Cod de Procedură Civilă, în special pentru că acesta afirmă, de această dată, în mod expres, instituția medierii. Mai mult, medierea a fost ridicată la nivel de principiu fundamental al procesului civil sub denumirea de ÎNCERCAREA DE ÎMPĂCARE A PĂRȚILOR. Astfel, prin art. 21 s-a instituit că judecătorul va recomanda părților soluționarea amiabilă a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale.

             Nu aș vrea să se uite că România avut un Cod de procedura civilă care a funcționat un secol și jumătate și care a fost decretat la 9 septembrie 1865, promulgat la 11 septembrie 1865 și pus în aplicare la 1 decembrie 1865. El s-a aplicat inițial numai pe teritoriul vechilor principate, iar după 1918 s-a extins pe întregul teritoriu al tarii.

            Nu trăim un moment istoric? Eu cred cu tărie că da. Vechiul Cod și-a făcut treaba cu vârf și îndesat. A fost bun, dar omul modern trebuie să construiască o justiție modernă sau și mai bine, omul modern trebuie să evite pe cât posibil angrenarea justiției asupra lui, iar aceasta să se limiteze doar la cazurile la care, după ce el însuși a încercat să le soluționeze, nu mai există o altă cale decât să lase judecătorul să hotărască pentru el.

       Din fericire, legea specială, legea medierii, în forma completată în 2012 a prevăzut că părțile, persoanele fizice sau persoanele juridice, sunt obligate să participe la ședinta de informare privind medierea, inclusiv după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționarii pe aceasta cale a conflictelor în diverse materii.

        Drept urmare, consider că noi, mediatorii, începand de astăzi avem un mare rol în societatea romaneasca actuală prin formarea acesteia, pas cu pas, pentru trecerea de la o societate conflictuală la una a medierii, a analizării inițiale a conflictului de către părțile implicate si NUMAI DACĂ acestea nu îl rezolvă în orice mod, ABIA ATUNCI să investească instanța. Acolo trebuie sa ajungem noi, romanii !

            Iar în ce privește ziua de azi, în calendarul meu profesional o notez 15 x 2 pentru însemnătatea dublă a acesteia. Vă asigur că dacă acum nu sunteți de acord cu aceasta, peste un timp, când medierea va fi pătruns mai adânc în inimile oamenilor și va constitui un pilon al educației copiilor noștri, imi veți da dreptate. 

Despre necunoaștere și false probleme

În ultimele săptămâni s-a discutat mult despre mediere. Mult mai mult decât în anii trecuți. Iar asta nu poate decât să mă bucure. Ce nu mă bucură însă este faptul că, pe lângă discuțiile necesare despre principiile și avantajele medierii, s-a discutat mult și cu patimă despre o problemă falsă, din punctul meu de vedere. Și mai grav este că cele mai multe din aceste discuții purtate în spațiul media s-au purtat în lipsa unui mediator, care să aducă un punct de vedere pertinent și avizat.

Am să mă feresc să scriu de foarte multe ori cuvântul ”viol” în acest text. Întâi pentru că l-au scris și l-au pronunțat de prea multe ori alții în emisiuni tv, la radio sau prin ziare. În al doilea rând pentru că informarea despre mediere în cauzele penale nu se limitează doar la viol. S-a vorbit însă prea puțin despre asta.

Din necunoaștere, spun eu. Aceasta pare să fie principala cauză a falsei probleme expuse de o parte din mass media și transferată și opiniei publice, care, în lipsa unor informații corecte, a reacționat emoțional. Iar de la reacțiile emoționale până la proteste ale diverselor ONG-uri în stradă, pentru scoaterea violului din legea medierii a fost doar un pas.

Nu știu cât a fost rea voință în aceste proteste și în ce s-a discutat în mass media, dar știu că necunoaștere a fost. Din argumentele folosite, din teoriile formulate, din înverșunarea împotriva mediatorilor, se vede o necunoaștere a conceptelor medierii, a legislației care ne guvernează profesia și a sistemului judiciar.

Spunea cineva că medierea este procedura oamenilor inteligenți. Eu nu cred asta. Medierea este procedura la îndemâna oricui care nu mai vrea să își consume viața, timpul, banii, energia și de ce nu, sufletul, în dispute înterminabile cu partea adversă, fie ea reclamant sau făptuitor, în dispute cu sistemul juridic, instanțe, etc, fie cu oamenii de lângă ei care aprobă sau dezaprobă conflictul, și de ce nu, în dispute cu sine însuși.

De aceea, datoria noastră este să spunem lucrurilor pe nume. Nu imi doresc altceva decât ca noi să fim ascultați, iar cei care ne ascultă să aibă acele cunoștințe de bază despre mediere, astfel încât să transmitem, împreună, mesajul corect către public.

Le propun așadar celor care au vorbit, scris, discutat sau protestat un exercițiu de imaginație, pentru că în mediere acest exercițiu poate constitui o tehnică importantă pentru a-ți depăși propriile conflicte, pentru a-ți găsi puterea să te așezi la masa tratativelor în biroul mediatorului alături de partea adversă și pentru a îți da ție șansa să ajungi la o posibilă soluție pe care tu însuți să o poți construi și nu un judecător. Le propun să se pună pentru o vreme în situația părții înșiși care are o problemă, de la o creanță provenind dintr-un imobil, până la o nefericită întâmplare în care a fost victima unei agresiuni.

În situația în care considerați că exercițiul în care sunteți subiectul implicat direct nu vă face să vă simțiți comod, luați o altă persoană apropiată, fie frate, soră, copil, părinte. Iar dacă nici așa nu vă e comod imaginați-vă în exercițiu o persoană oarecare față de care aveți o anumită afinitate și de care într-un fel sau altul să vă pese.

Și acum puneți-vă următoarele întrebări:

1.     Ați vrea să o vedeți pe holurile instanțelor judecătorești la cât mai multe termene, eventual să știți că litigiul avut spre soluționare a durat 2, 3, 4 ani sau și mai bine? În contrapartidă, v-ați dori ca acest conflict în derulare să aibă ca verdict și opinia acestei persoane care să își construiască propria hotărâre, inclusiv într-un timp scurt, rezonabil, mult inferior anilor pe care se poate întinde un proces?

2.     V-ați dori ca acea persoană să aibă stresul participării la ședințele publice din sălile de judecată sau din audierile organelor de cercetare penală în cazurile nefericite când aceasta a fost victima unei infracțiuni a cărei urmărire începe numai la plângerea acesteia sau vă doriți pentru aceasta confortul unei ședințe cu uși închise care să fie guvernate de confidențialitatea mediatorului care facilitează între părți comunicarea, iar atunci când aceasta nu mai există să le găsească canalele pentru ca aceștia să poată rezolva ei înșiși conflictele indiferent de natura lor?

3.     Vă doriți ca persoana din exercițiul dumneavoastră să își revină repede la viața, la activitățile și la felul de a fi dinainte de conflict sau vă doriți pentru această persoană ca starea de disconfort să fie cât mai lungă?

4.     V-ați dori ca asupra problemei avute de persoana în discuție, aceasta să poată lua o hotărâre, evident în raport de poziția părții adverse, care poate fi flexibilă și utilă stingerii conflictului sau inflexibilă sau în contrapartidă v-ați dori ca persoana judecătorului să hotărască cum va crede de cuvință, cu posibilitatea unei admiteri sau unei respingeri de cerere în raport de drepturile sau interesele persoanei respective?

5.     Vă doriți ca persoana din exercițiu să aibă cunoștiință despre posibilitatea de a-și stinge amiabil disputa prin ajungerea la o înțelegere negociată și acceptată de părți prin instituția medierii sau să meargă înainte cu eventualul proces până în pânzele albe?

6.     V-ați dori ca persoana în discuție să aibă șansa să hotărască dacă, în urma informării asupra avantajelor medierii, este avantajată să intre în procedura medierii sau dacă nu este avantajată să continue disputa pe sistemul clasic al administrării unui proces în fața instanțelor de judecată?

Este foarte important ca fiecare dintre noi să aibă șansa să aleagă între noua procedura de soluționare amiabilă a conflictelor numită mediere sau să continue ceea ce sistemul juridic actual îi oferă. Șansa despre care vorbesc este șansa României de a dezvolta o societate modernă care să aleagă să își rezolve conflictele într-un alt mod decît cel classic.

Iar dacă unii dintre noi nu vor medierea din neștiință sau din intoxicare cu informație eronată, Europa vine în urma noastră și ne spune să aplicăm medierea.

La finalul protestlor ONG-urile au fost mulțumite spunând că au câștigat parțial prin amânarea cu un an a informării asupra avantajelor medierii în penal. Să fie oare un câștig real al ONG-urilor? A reprezentat medierea vreo clipă un „pericol public” asupra victimelor unor agresiuni sau o șansă la o reabilitare mai rapidă, atunci când acestea optau pentru asta?

Pentru cine cunoaște măcar puțin ce este și cum funcționează medierea, răspunsurile sunt clare.

                                                                Cristian Şerban, Mediator